Silviu Mares 13 septembrie 2019

Astazi, 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dunărea al județului Brăila au pregătit mai multe activități care s-au desfășurat cu ocazia Zilei Pompierilor din România.

Cu prilejul Zilei Pompierilor din România, la Brăila a fost organizat un semimaraton, desfășurat între Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan și ISU Dunărea Brăila, organizat de plt. adj. Mazâlu Costel și Cobzaru Laurențiu. La acest semimaraton u participat și personal din cadrul inspectoratului.

Tot cu prilejul acestei zile au avut loc avansări în grad înainte de termen a unui ofițer și cinci subofițeri.

De la ora 11.00, a avut loc vernisajul expoziției „Eroii de lângă noi” prilejuită de Ziua Pompierilor din România, organizată de Muzeul Brăilei „Carol I”, cu sprijinul Muzeului Național al Pompierilor.

Evenimentele dedicate acestei zile au cuprins și slujba pentru pomenirea eroilor pompieri și acatistul Patronului Spiritul al pompierilor Sf. Iosif Cel Nou de la Partoș și s-a încheiat cu depuneri de flori la mormântul Eroului pompier brăilean locotenent major Ioan Martac.

Comentarii