Silviu Mares 29 octombrie 2017

Poliţiştii brăileni acţionează, în fiecare weekend, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

În ziua de 27 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale  și de protecție a consumatorilor în piețele de pe raza municipiului, cât și în zona adiacentă acestora.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 61 de societăţi comerciale, 75 de producători particulari și au fost legitimate 231 de  persoane, dintre care 162 controlate corporal sumar. Totodată au oprite în trafic 62 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 62 de şoferi.

De asemenea, polițiștii au constatat 41 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 4.125 de lei.

Dintre amenzile aplicate, 20 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12 din 1990R(12), pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar pentru încălcarea altor acte normative au fost aplicate 9 sancțiuni.

În zilele de 27 și 28 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, Poliţiei Ianca, Poliției Însurăței, Poliției Făurei şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe raza de competență şi în localităţile din mediul rural, în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale.

Pe timpul activităţilor, au fost legitimate 256 de persoane, dintre care 100 controlate corporal sumar,  au fost verificate 13 societăți comerciale tip cafe bar, au fost oprite în trafic 197 de autovehicule.

De asemenea, aceştia au constatat 52  contravenţii, 3 la Legea nr. 12/1990, 45 la OUG 195/2002 și 4 la alte acte normative, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 24.570 de lei.

În zilele de 27 și 28 octombrie a.c. lucrătorii din cadrul I.P.J. Brăila au constatat 120 de contravenții la regimul rutier, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 43.545 lei, fiind ridicate în vederea suspendării 19 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

Comentarii