Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 22 decembrie 2012

In aceste zile se implinesc 23 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Cuplul Ceausescu a fugit cu elicopterul de pe cladirea sediului „CC”, iar majoritatea romanilor au fost stupefiati de gestul celui care reprezenta “tatucul” atot-puternic al Romaniei.  Pe masura ce orele se scurgeau, brailenii incepeau sa constientizeze ca au sansa de a deveni liberi si au inceput sa iasa in strada. S-au adunat in fata “Casei Albe” si si-au exteriorizat furia impotriva regimului comunist care le marcase viata peste 40 de ani. Nimeni insa nu mai credea ca zilele care vor urma vor fi de cosmar, ca 42 de braileni vor muri, iar inca vreo suta vor fi raniti. Nici acum, dupa 23 de ani nu se stie inca cine a tras si de ce a tras la Braila, mai ales ca primele focuri au aparut dupa fuga Ceausestilor.

Abia pe 23 decembrie, in jurul orei 20, in zona Casei Albe, se trage primul foc al Revolutiei de la Braila. Unui caporal de la UM 01267 i se blocheaza arma din dotare si cere ajutorul capitanului Hanganu. Ofiterul, in incercarea de a debloca arma, apasa percutia si glontul trasor porneste accidental din arma, lovind caldaramul si ricoseaza in fatada Casei Agronomului, de unde isi continua zborul spre inaltimi. Fara vreun ordin, militarii din fata Casei Albe incep sa traga, considerand ca sunt atacati. In doar doua minute se inregistreaza primii 8 morti si 17 raniti ai Revolutiei de la Braila, toti din randul manifestantilor aflati in
zona Casei Agronomului. Sub acea ploaie de gloante si-au pierdut viata Aurelian Apostol, Nicolae Balan, Stefan Boeru, Nicusor Cochirleanu, Leonard Killinger, Georgel Luca, Eugen Musat, Parasca Nechita si Leonard Vasilache.

Haos total – acesta a fost cuvantul de ordine in Revolutia de la Braila. Civilii transmiteau „informatii” ofiterilor armatei despre “teroristi”, iar cei care comandau dispozitivele militare se balbaiau in decizii, pe care le schimbau de la o ora la alta.
Emblematic pentru aceasta stare de fapt ramane un episod produs pe Dunare, intr-o zi de duminica 24 decembrie 1989, in jurul orei 13, cand comandamentul de la “Casa Alba” a dispus ca locotenentul major de la militia, Bela Buzogani, impreuna cu trei revolutionary de la Garzile Patriotice sa se deplaseze la Uzina de Apa pentru a verifica o sesizare privitoare la un schimb de focuri in acea zona, desi acolo se gaseau deja suficienti militari. Nu s-a aflat niciodata de ce s-a optat pentru transportul echipei inarmate pe Dunare, cu o salupa a Capitaniei Portului. Evident ca zvonul, care nu a fost verificat de nimeni, s-a dovedit a fi
o noua farsa. La intoarcere insa, salupa a devenit suspecta pentru comanda uneia din vedetele-dragoare ancorate pe Dunare, in apropierea Prefecturii si s-au efectuat somatii verbale regulamentare catre salupa ce se deplasa cu viteza, dar nimeni nu a auzit acele somatii si de pe nava militara s-au executat focuri de avertisment cu o mitraliera. Din acel moment, situatia a scapat de sub control si focurile de arma s-au intetit din toate partile. Urmare acestui incident, a decedat timonierul David Raucan, iar Ionel Manole Ionel si Bela Buzogani au fost grav raniti.

Si in zilele de 23 si 24 decembrie 1989, militarii in termen aflati in preajma “Casei Albe”, necoordonati practic de nimeni, trageau cam in tot ce misca, chiar si unii in altii. Dupa ce in noaptea de 23-24 decembrie nici un militar din Unitatile Militare aflate in zona cartierului Viziru nu a pornit vreo actiune de scotocire a locurilor din care se sustinea ca s-ar fi tras, in dimineata de zilei de 24 decembrie, numeroase patrule provenite din mai toate unitatile au impanzit strazile orasului. La indicatiile unor civili, ample forte ale MApN au desfasurat ample actiuni „antiteroriste” al caror rezultat a constat doar in transformarea Ajunului intr-o zi neagra. Nu s-au gasit nici teroristi, nici simulatoare, nici macar elemente de munitie atipica. In zona blocurilor A10 si C1 din Viziru III, au inceput tiruri intense, desi in interiorul acestor blocuri actionau chiar echipe militare de cautare. Asa ca s-a dovedit inca o data ca zicala „curiosul moare repede” este cat se poate de reala. Bratu Roman si Petrisor Custura aveau sa fie impuscati mortal, in momentul in care primul a iesit in balconul situat
la ultimul etaj al blocului C1, iar cel de-al doilea s-a aratat la fereastra de la baie, orientata chiar catre UM 01267. Tot intr-un apartament din blocul C1, minora Liliana Ardeleanu, a fost ranita de un glont tras dinspre UM 01294, care a patruns prin fereastra si a ricosat in umarul drept al fetitei. Lucian Iorcic a avut o soarta si mai tragica. Cand cobora pe scarile blocului A10, acesta nu s-a oprit la somatia lui Claudiu Popa, din UM 01287, si a fost considerat terorist, drept pentru care a fost impuscat cu o rafala de arma automata. Si au mai fost multe astfel de cazuri.

Pe strazi, civili si militari fugareau persoane suspecte ori militieni, care, de cele mai multe ori, primeau cate o portie de „manie revolutionara”, mai ales daca purtau haine din piele, cojoace sau caciuli „rusesti”. Au urmat noi victime ale Revolutiei, oameni care au murit nevinovati, crezand ca lupta pentru democratie si o viata mai buna. Acum, dupa 23 de ani de la acele evenimente, sondajele de opinie arata ca Nicolae Ceausescu, cel ucis in ziua de Craciun a anului 1989, ar fi fost preferat inaintea multora dintre politicienii de astazi. Si atunci ne intrebam, De ce au murit eroii Revolutiei din Decembrie ’89?

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.