Silviu Mares 13 iunie 2018

Marți, 12 iunie a.c., în jurul orei 13:20, un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Tufeşti, în timp ce conducea un autovehicul pe DE 584, în localitatea Lanurile, s-a angajat în depăşirea unui vehicul, moment în care a acroşat cu oglinda laterală, o femeie, în vârstă de 46 de ani, din satul Lanurile. După producerea accidentului șoferul în vârstă de 19 ani a părăsit locul în care s-a produs evenimentul rutier.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a femeii care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Şoferul în vârstă de 19 ani a fost identificat de polițiști pe raza comunei Gropeni, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului
a precizat inspector de poliție Laura Elena Dan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

Comentarii