Silviu Mares 10 decembrie 2017

Accident rutier grav în această seară pe digul care leagă Brăila de Galați. În jurul orei 18.00, un autoturism Renault condus de un brăilean, care se deplasa pe șoseaua Dig dinspre Brăila către Galați, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism Ford, condus regulamentar de un alt șofer din Brăila.

ISU Dunărea Brăila a intervenit cu un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și o Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă. Șapte persoane, patru femei și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 de ani și 40 de ani, au fost transportați de ambulanțe SAJ la UPU Brăila pentru îngrijiri medicale. Toți erau conștienți în momentul în care au fost urcați în ambulanțe.

Circulația pe dig a fost blocată pentru cercetări aproape o oră.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0 în ambele cazuri.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

FOTO: Grupul Şoferilor din Galați

Comentarii