Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 19 aprilie 2019
Percheziţii desfăşurate de poliţişti pentru combaterea braconajului piscicol

Poliţiştii brăileni acţionează periodic în vederea apărării patrimoniului piscicol şi combaterii faptelor ilegale asociate pescuitului ilegal. Polițiștii au efectuat miercuri 5 percheziții în comuna Frecăței, la persoane bănuite de braconaj piscicol. În aceeași zi doi gălățeni au fost depistați oferind pește la vânzare fără a deține documente legale. 

Scopul acţiunilor este acela de apărare a patrimoniului piscicol şi a integrităţii acestuia, combaterea faptelor ilegale asociate cu pescuitul ilegal, circulaţia, colectarea, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea produselor piscicole, precum şi asigurarea unor condiţii de piaţă corecte, atât prin eliminarea produselor de proveniență ilicită, cât şi protejarea mediului înconjurător.

Astfel, la data de 17 aprilie a.c., intervalul orar 07:00-11:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au efectuat 5 percheziții la domiciliile unor persoane din comuna Frecăței, în cadrul unei acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol și a contrabandei.

Cu această ocazie, polițiștii au depistat la domiciliul unui localnic de 65 de ani două prostovoale și o plasă de pescuit, confecționate din material textil, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor sau a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Totodată, în zilele de 16 și 17 aprilie a.c., pe timpul desfășurării activităților specifice, polițiștii brăileni i-au depistat, pe raza localităților Siliștea și Constantinești, pe doi bărbați, cu vârste de 41, respectiv 50 de ani, ambii din municipiul Galați, care ofereau spre vânzare pește din speciile hering și crap, fără a deține documente de proveniență.

Aceștia au fost sanctionați contravențional cu amendă, în valoare de 7.000 de lei, conform Legii12/1990, pentru vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate.

Comentarii