Silviu Mares 12 noiembrie 2017

Astăzi, 12 Noiembrie 2017, Proiectul “Împreună pentru viitorul fotbalului brăilean” a continuat prin competiția “Cupa Dunării de Jos”, ajunsă la ediția cu numărul 2, buna dispoziție și bucuria jocului de fotbal fiind principalele obiective ale acțiunii desfășurate duminică dimineață pe stadionul Municipal.

Au fost prezente următoarele cluburi: Dacia Unirea Brăila prin grupele lui Laurențiu Ivan (2004), Bogoș Iulian (2006), Victor Olenic (2008) și Costel Roșu (2010); Movila Miresii – profesor coordonator Adrian Baldovin (grupele 2004 și 2008); Viitorul Ianca – profesor coordonator Viorel Ciucașu (grupele 2006, 2008 și 2010); Surdila Greci – profesor coordonator Ionel Ivan (grupele 2004, 2006); Salcia Tudor – profesor coordonator Stela Gheorghita (grupele 2004 și 2010); Liceul Tehnic Oncescu Ianca – profesor coordonator Iulian Bogoș (grupele 2006 și 2008); deasemenea și fotbalul feminin a fost reprezentat de comuna Rîmnicelul – profesor coordonator Mocanu Dragoș și comuna Tichilești – profesor coordonator Marius Marchidanu.

La finalul competiției, premierea a oferit momente frumoase și pline de mândrie pentru antrenori, părinți sau bunici, fiecare copil fiind premiat cu diverse cadouri constând în rechizite, dulciuri, mingi de fotbal sau echipamente sportive.

Mihai Stoichiță – Director Tehnic FRF, Adrian Mutu – Director Sportiv FRF, Alin Ilie – Responsabil proiect din cadrul CJ Brăila, și reprezentanții Daciei Unirea Brăila, Valentin Avramescu –  Președinte CD, Auras Brasoveanu – Președinte executiv, Vasile Popa – Vice-președinte, Aurelian Stamate – Șeful Centrului de Copii și Juniori, cât și stafful tehnic al echipei noastre de seniori – Alin Pânzaru și Vlad Pavel au fost cei care i-au premiat pe copii!

Mâine are loc ultima acțiune în cadrul proiectului “Împreună pentru viitorul fotbalului brăilean!”, cu Centrul de Reeducare pentru Minori din Tichilesti, terenul sintetic de la liceul Grigore Moisil fiind gazda acțiunii.

Proiectul ”Împreună pentru viitorul fotbalului brăilean!” – proiect implementat de Dacia Unirea Brăila și finanțat de Consiliul Județean Brăila în baza legii 350/2005, având scop principal promovarea fotbalului în rândul copiilor și tinerilor din județul Brăila precum și a imaginii clubului Dacia Unirea Brăila că principal reper al fotbalului brăilean, a avut ca primă etapă demararea “Caravanei Fotbalului Brăilean”, atunci când clubul nostru a poposit la școlile din Surdila Greci, Movila Miresii, Bertești de Jos, Spiru Haret, cât și la scolile Sf. Andrei, Radu Tudoran și Mihai Viteazul din Municipiul Brăila.

Următoarea principală activitate în cadrul Proiectului a fost acțiunea ‘”Promovarea incluziunii și responsabilitătii sociale prin fotbal” – Cu această ocazie a fost invitat un grup de 16 băieți de la Centrul de tip familial “Universul copiilor”, unitate aflată în grijă DGASPC Brăila. Copiii, însoțiți de șeful centrului, dl. Virgil Lupu, au participat la un meci demonstrativ în compania unei echipe de juniori ai clubului ACS Dacia Unirea, pentru ca la final să fie răsplătiți cu cadouri constând în echipament sportiv, mingi de fotbal, dulciuri și rechizite școlare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii