Silviu Mares 8 august 2017
AJF Braila a finalizat vineri cursurile pentru Licenta C UEFA pentru 22 de cursanti
AJF Braila a finalizat vineri cursurile pentru Licenta C UEFA pentru 22 de cursanti

Vinerea trecută a avut loc testarea finală a cursurilor pentru obținerea Licenței C pentru antrenori de fotbal. La cursurile organizate de AJF Brăila au participat 22 de cursanți, dintre care unul din Slobozia. 

Vineri, 4 august, de la ora 11.00, a avut loc la sediul AJF Brăila testarea scrisă, apoi în sala Polivalentă s-a desfășurat proba practică. Toți cei 22 de cursanți au absolvit cu brio examenul pentru Licența C UEFA și sunt  instructori cu un grad superior de competenţă, dar care nu sunt asimilaţi ca antrenori calificaţi. Calificarea de antrenor se obţine numai urmând cursurile de doi ani ai şcolii de antrenori sau prin absolvirea unui institut superior de educaţie fizică şi sport cu masterat in fotbal. Absolvenții Licenței C UEFA au dreptul de a antrena echipele de copii și juniori și echipele din Ligile a 4-a și a 5-a.

Examenul de admitere a constat într-o probă practică (joc la două porţi) şi o probă teoretică (scris – subiecte din regulamentul de joc şi cultură generală fotbalistică). Ambele examene s-au notat cu calificative de la 1 la 10, iar nota finală obţinută prin media aritmetică a celor două note a trebuit să fie minim 6.
Comisia de examinare a fost formată din Cristea Rusu, Ion Balaban și Șerban Trofin. Din partea Federației Române de Fotbal a participat la examinare Ciprian Niță, referent pentru licențele B și C în cadrul Școlii de Antrenori.
Cei 22 de absolvenți sunt:
Nr. NUMELE  SI  PRENUMELE Echipa
1. BALTA  CRISTI Academia Stars Braila-Juniori
2. BALABAN  ALEXANDRU Academia Stars Braila-Juniori
3. BALAN  GEORGEL Sportul Chiscani-Juniori
4. CODREANU DOBRICA Fara angajament
5. COMAN  MARIUS CS Luceafarul Braila -Juniori
6. DUMITRU  BOGDAN CS Luceafarul Braila -Juniori
7. GHETU  ILIE AS. Voința Plopu-Seniori
8. HRINCA  MIHAI CS Viitorul Ianca-Seniori
9. ICHIM  CRISTI AS.Kinder Braila -juniori
10. MARCHIDAN  MARIUS Arbitru-Profesor
11. MOCANU  DRAGOS Arbitru-Profesor
12. MOCANU  ROBERT Arbitru-Profesor
13. NAGHI  ALEXANDRU CS.Luceafarul Braila -Juniori
14. OLENIC  VICTOR Dacia Unirea Braila -Jucator activ (juniori)
15. SAMUILA  MARIAN Dacia Unirea Braila – Juniori
16. SMEU  IONUT Arbitru
17. SOARE  ROMEO Unirea Slobozia-Jucator activ
18. STERGAREL  IONUT Gloria Movila Miresii-Profesor si jucator activ
19. TANASE  VIOREL Vitorul Insuratei-Profesor si jucator activ
20. TELEA  DORIAN Olimpia Cazasu-Seniori
21. TUDOR  GEORGE Sportul Chiscani-Jucator activ
22. VOICU  IULIAN Dinamo Maxineni-Juniori

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii