Silviu Mares 13 ianuarie 2019

Duminică seara, la Bistrița, HC Dunărea Brăila a produs surpriza etapei, reușind să câștige la patru goluri diferență pe terenul Gloriei Bistrița. Acestea sunt primele puncte obținute în deplasare de echipa brăileană în acest sezon, pe terenul uneia dintre fruntașele Ligii Florilor în acest sezon. Fetele pregătite de Aurelian Roșca s-au întrecut pe ele, mai ales în repriza a doua, când au revenit de la 13-11 la pauză și au câștigat cu 22-26, după ce au avut chiar și cinci goluri avans în repriza a doua.

Brăila a avut primul atac, dar Diana Munteanu a irosit aruncarea și în minutul 3 gazdele aveau 2-0. Brăila a marcat imediat primul său gol prin Nicoleta Safta, iar în minutul următor Vătu a egalat la 2. S-a mers cap la cap, cu gazdele la conducere și brăilencele egalând, până în minutul 15, când Alina Vătu a marcat pentru 7-8. Brăila a mai condus o dată, 8-9, dar, pe fondul eliminării de două minute dictate la Nicoleta Tudor, bistrițencele s-au desprins la două goluri, 11-9. Gloria s-a menținut la conducere la unu-două goluri până la finalul reprizei, când Teodora Bloj a ratat în ultimele secunde de a duce echipa sa la 3 ”lungimi” și la pauză a fost 13-11.

După pauză de la vestiare parcă au ieșit alte echipe. Gazdele au început partea a doua a meciului foarte slab, marcând în primele cinci minute doar 3 goluri, în timp ce HC Dunărea a înscris de 8 ori și la jumătatea reprizei Brăila conducea cu 19-16. În minutul 51 fetele lui Roșca s-au desprins la patru goluri, scor 18-22, iar în minutul 56 au avut prima dată cinci goluri în plus, scor 19-24. În ultimul minut al meciului gazdele s-au apropiat la trei goluri, dar Natasha Krnic a marcat ultimul gol al meciului și a stabilit rezultatul final, Gloria 2018 Bistrița – HC Dunărea Brăila 22-26 (13-11).

Pentru CS Gloria 2018 Bistrița au marcat: Valentina Ardean Elisei -9 goluri, Magdalena Paraschiv -3, Andreea Tetean -3, Laura Pristăvița -2, Szilvia Szabo -2, Daniela Rațiu -1, Nicoleta Dincă 1, Teodora Bloj -1.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Alina Ramona Vătu -13 goluri, Natasha Krnic -5, Diana Munteanu -3, Nicoleta Safta -2, Diana Axinte -2, Elena Dache -1.

Cu această victorie HC Dunărea Brăila a acumulat 7 puncte și a urcat pe locul 11 în clasament, la 7 puncte de CSM Slatina și HC Zalău, care au câte 14 puncte.

În ultima etapă a turului Ligii Florilor, duminică, 20 ianuarie, de la ora 18.00, HC Dunărea va întâlni pe teren propriu pe SCM Gloria Buzău.

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa foto: CS Gloria 2018

Comentarii