Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 16 mai 2019

Sezonul 2018 – 2019 din Liga Naţională feminină se apropie de final, iar în acest final de săptămână urmează să se dispute ultima etapă. HC Dunărea Brăila va încheia sezonul în deplasare, la Buzău, într-un meci în care câștigătoarea va termina pe locul 8. Nu toate handbalistele se vor putea bucura imediat de vacanţă, deoarece urmează o acţiune a naționalelor A și B ale României, prima de la revenirea pe banca tehnică a suedezului Tomas Ryde.

Astfel, în perioada 31 mai – 1 iunie, la Brăila are loc Trofeul Carpaţi, competiţie la care vor participa: România A, România B, Angola şi Japonia.

Pentru acest turneu, Tomas Ryde şi “secundul” Costică Buceschi au convocat 21 de handbaliste, câte trei jucătoare pe post. Printre jucătoarele convocate la România A este și extrema stânga a Dunării Brăila, Alina Vătu, golghetera actualei ediții a Ligii Naționale.

Alina Vătu a mai fost selecţionată şi în luna martie, dar la Lotul B, cu care a participat la un turneu amical în Polonia. Pentru acţiunea de la finalul lunii a fost convocată şi Aneta Udriștioiu, extrema dreaptă de la CSM București, care din sezonul viitor va reveni la Dunărea Brăila. De asemenea, brăileanca Gabriela Perianu este chemată în continuare la lotul național, ea urmând ca din sezonul viitor să revină în România, dar nu la Brăila ci la CSM București.

Alte două handbaliste care au trecut prin curtea celor de la Dunărea Brăila convocate la lotul A al României sunt Mădălina Zamfirescu, care din sezonul viitor va reveni în România la SCM Rm. Vâlcea și Andreea Adespii, care a obținut anul acesta titlul d campioană a României cu echipa din Vâlcea.

Lotul României pentru Trofeul Carpaţi:

Portari: Yuliya Dumanska (Vâlcea), Denisa Dedu (Siofok), Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistriţa)
Extreme stânga: Alina Vătu (Dunărea Brăila), Elena Florică (Vâlcea), Nicoleta Dincă (Gloria Bistriţa)
Pivoţi: Crina Pintea (Gyor), Raluca Băcăoanu (Vâlcea), Lorena Ostase (CSM Slatina)
Extreme dreapta: Ionela Leuştean (Activ Plopeni), Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti), Sonia Seraficeanu (Minaur)
Interi stânga: Gabriela Perianu (Siofok), Andreea Adespii (Vâlcea), Claudia Constantinescu (CSM Bucureşti)
Centri: Mădălina Zamfirescu (Debrecen), Laura Pristăviţa (Gloria Bistriţa), Cristina Laslo (Buducnost)
Interi dreapta: Daria Bucur (Corona), Anca Polocoşer (Minaur), Alina Ilie (Gloria Buzău)

Comentarii