Silviu Mares 8 iunie 2018

Poliția Locală Brăila a desfășurat mai multe acțiuni pe linia prevenirii vandalizării spațiilor verzi din municipiu, în special a teilor, care au devenit, în această perioadă, ținta celor care doresc să comercializeze ilicit florile acestor arbori.

Astfel, au fost depistate 18 persoane care încercau să culeagă flori de tei din arborii aflați pe domeniul public. Persoanele care nu au provocat distrugeri copacilor au fost îndepărtate din zonă, însă, în cazul a patru cetățeni, au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

În ziua de 07 iunie 2018, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila au surprins un grup de patru persoane care vandalizau teii din zona Blocului B2, situat pe Bulevardul Independenței, cu scopul comercializării florilor arborilor respectivi. Este vorba despre doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 16 și 37 de ani, din municipiul Brăila.

Pentru fapta lor, cei patru au primit sancțiuni contravenționale în valoare totală de 800 lei, în baza HCLM 5/2003.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii