Silviu Mares 16 aprilie 2018

Duminică, 15 aprilie a.c., poliţiştii brăileni, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe raza judeţului, pe linia respectării ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ  şi circulaţia pe drumurile publice.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate mai multe societăţi comerciale, au fost legitimate 118 persoane și au fost oprite în trafic 85 de autovehicule şi motociclete, fiind testaţi cu aparatul etilotest 24 de şoferi.

Totodată, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat şi 63 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 23.700 de lei, dintre care 49 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 9 la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi una la alt act normativ.

Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere.

Comentarii