Silviu Mares 13 februarie 2019
Antoneta Ioniță: Legea Bugetului pune în pericol traiul persoanelor cu dizabilități

Deputatul PNL de Brăila Antoneta Ioniță a avut o intervenție în această dimineață în Parlamentul României, în care a atras atenția că Legea Bugetului pentru 2019 pune într-un real pericol traiul copiilor cu dizabilități, a persoanelor cu handicap și a familiilor acestora. 

Parlamentarul brăilean a amintit de un caz petrecut zilele trecute, când un primar dintr-o comună i-a  interzis unei tinere paralizate, aflată în scaun cu rotile, să se mute în localitatea pe care o conduce, pe motiv că nu știe dacă va avea fondurile necesare pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap  și a însoțitorilor acestora.

”Vorbim, pe fond, de această decizie a Guvernului Dăncilă de a se spăla pe mâini de oamenii cu handicap. Pasarea, din responsabilitatea guvernului, în grija autorităților locale, a plății indemnizațiilor lasă copiii şi adulţii cu dizabilităţi şi pe familiile acestora fără garanţia că își vor încasa banii, și așa insuficienți, pe care îi primeau lună de lună. Riscul ca aceștia să nu-și mai poată acoperi cheltuielile de supraviețuire este unul foarte grav și pe care nimeni nu îl  poate nega acum.
Bugetul 2019 este unul care, așa cum cei mai mulți dintre dumneavoastră știți, asigură mai puțini bani la bugetele locale, dar pune în sarcina autorităților responsabilități inexistente până acum. Decizia de a nu aloca niciun leu de la stat pentru salariile asistenţilor personali, pentru indemnizaţiile de creştere a copilului cu dizabilităţi sau pentru serviciile de protecţia copilului şi centrele pentru adulţi cu dizabilităţi îi pune pe primari în imposibilitatea de a face orice fel de previziuni asupra modului în care vor cheltui banii și vor asigura nevoile oamenilor din comunitățile lor. Nici nu contează culoarea politică a primarilor, toți vor avea de înfruntat aceeași situație complicată, pe care un partid social-democrat a creat-o. Un partid așa-zis social-democrat, care, în fond, nu vrea să aibă de a face cu oamenii aflați în nevoi, pe care îi aruncă în grija comunităților și îi condamnă la sărăcie, de parcă propria suferință nu ar fi suficientă”, a spus deputatul Antoneta Ioniță.

La 30 septembrie 2018, potrivit datelor oficiale ale Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi din cadrul Ministerului Muncii şi Justiției Sociale, erau înregistrate  peste 812.000 de persoane cu  dizabilităţi, dintre care 97% (adică 795.000) se află în îngrijirea familiilor, iar peste 18.000 sunt instituţionalizate.

Nici nu contează culoarea politică a primarilor, toți vor avea de înfruntat aceeași situație complicată, creată de un partid așa-zis social-democrat, dar care, în fond, nu vrea să aibă de a face cu oamenii aflați și așa în suferință. Dacă în orașe se vor mai găsi, poate, fonduri, situația din mediul rural va fi una dramatică. Mă tem că nu toate primăriile de comune vor avea banii necesari pentru ca acești năpăstuiți să nu rămână fără îngrijire. Copiii cu dizabilități și persoanele cu handicap au dreptul să trăiască!”, este semnalul tras de Antoneta Ioniță.

Ioniță le-a cerut colegilor deputați să analizeze acest aspect înainte de a-și da votul final la buget, care este programat pentru vineri, 15 februarie 2019.

”Așa cum probabil știți, persoanele cu dizabilități au nevoie de o îngrijire specială și continuă. De aceea, mi-e greu să cred că vreunul dintre aleșii din această sală, dacă are o minimă decență, își poate asuma responsabilitatea de a vedea acești oameni în incapacitatea de a-și asigura traiul și așa precar. Consider că, înainte de a spune ”DA” la Legea bugetului pentru 2019, să vă gândiți, dragi colegi din PSD și ALDE, că și copiii cu dizabilități și persoanele cu handicap au dreptul să trăiască! Sunt și ei oameni, chiar dacă într-o Românie strâmbă, care nu îi dorește!”, a fost apelul făcut de parlamentarul brăilean către colegii săi deputați de la partidele aflate la guvernare. 

Comentarii