Aproape 100 de politisti vor fi in preajma scolilor la inceputul anului scolar

by Silviu Mares | duminică, Sep 10, 2017
Aproape 100 de politisti vor fi in preajma scolilor la inceputul anului scolar

Aproape 100 de politisti vor fi in preajma scolilor la inceputul anului scolar

Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru Poliţia Română, context în care aproape 9.500 de poliţişti vor acţiona, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara. Înainte de începerea școlii, polițiștii brăileni verifică șoferii microbuzelor școlare, dar și autovehiculele special destinate transportului de elevi.

La data de 11 septembrie a.c., 97 de poliţişti vor acţiona în sistem integrat, la nivelul întregului judeţ Brăila, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

Astfel, 81 de poliţişti de ordine publică, 15 poliţişti de la rutieră şi unul de la prevenire vor fi prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din întreg judeţul.

De asemenea, în aceste zile, polițiștii intensifică activitățile educativ-preventive și de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă obligatorie.

Pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei brăilene.

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.

Totodată, sunt identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional și prevenirea evenimentelor negative, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila urează tuturor mult succes în noul an şcolar și îi asigură pe elevi, părinți și profesori că polițiștii sunt la datorie pentru siguranța lor!

Comentarii