Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 21 martie 2019
Arestat preventiv pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție

În cursul zilei de miercuri, polițiștii l-au reținut pe un brăilean bănuit de comiterea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești în formă continuată.

La data de 20 martie 2019, la ora 03:10, o femeie, în vârstă de 59 de ani, din Brăila, a sesizat la poliție faptul ca fiului ei, în vârstă de 41 de ani, a încălcat ordinul de protecție emis față de el, și a intrat în domiciliul comun.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că bărbatul a fost depistat de polițiști în incinta imobilului, sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost condus la sediul Poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta a mai încălcat ordinul de protecție de șapte ori, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești în formă continuată.

Bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Astăzi, 21 martie 2019, brăileanul a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Comentarii