Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 11 aprilie 2019
Armă neletală, deținută ilegal, depistată de polițiștii brăileni în mașina unui gălățean

La data de 10 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase l-au depistat  pe un gălăţean ce deţinea fără drept o armă netelată.

În cursul zilei de ieri, la ora 14:10, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din judeţul Galaţi, în timp ce conducea un vehicul pe DN 22B, în afara municipiului Brăila.

Cu ocazia controlului autoturismului, în habitaclul acestuia a fost depistată o armă neletală din categoria celor supuse autorizării şi opt elemente de muniţie.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că arma neletală nu figurează ca înscrisă, iar bărbatul nu este deţinător legal de armă letală sau neletală.

Arma şi cele opt elemente de muniţie au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere fără drept de armă netelată din categoria celor supuse autorizării şi contrabandă calificată.

Comentarii