Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 15 ianuarie 2019

Într-un an cu două tipuri de alegeri, președintele organizației municipale a PNL Brăila, Adrian Tabarac își dorește ca autoritățile să nu mai țină seama de culoarea politică atunci când în joc este interesul cetățeanului.

Doresc să locuiesc într-un oraș dominat de normalitate, în care inițiativele bune pentru comunitate să nu aibă culoare politică și să fie puse în aplicare, indiferent din partea cui vin. Din păcate, în acest moment, în Brăila domină închistarea și lipsa de viziune, administrația locală a respins orice demers pe care l-am făcut pentru ca viața brăilenilor să fie mai bună, pentru ca orașul să arate mai bine sau gradul de confort să crească
spune consilierul PNL Adrian Tabarac. .

De asemenea, Tabarac își dorește ca în anul 2019 brăilenii să-și manifeste mai bine spiritul civic, mai ales că s-a demonstrat că, atunci când oamenii se mobilizează în jurul unui proiect sau a unei cauze lucrurile pot fi mișcate.

Pentru anul 2019 mi-aș dori ca toate revoltele exprimate în stradă, la mitinguri, sau între prieteni, să se regăsească într-o prezență masivă la vot, mai ales a oamenilor din generația mea și a celor mai tineri ca mine. Tinerii vor trebui să înțeleagă că soarta și viitorul acestei țări depinde de opinia lor, pe care nu trebuie decât să și-o exprime prin vot. Anul acesta avem două tipuri de alegeri, europarlamentare în mai și prezidențiale în decembrie. Sper într-un 2019 în care dezbinarea și disputele sterile să lase loc unui dialog public civilizat și constructiv, din care să reiasă soluții pentru problemele comunității și ale fiecărui individ în parte”, a mai spus Tabarac.

Comentarii