Silviu Mares 11 mai 2018

Sâmbătă, 12 mai, de la ora 18.00, la Sala Mare a Teatrului Maria Filotti se joacă BĂDĂRANII, de Carlo Goldoni, în regia lui  Petru Vutcărău.

Bădăranii este o comedie clasică în trei acte, pusă prima dată în scenă în 1760 la Teatro San Luca cu ocazia Carnavalului de la Veneţia, cu o istorie remarcabilă în teatru, dar şi în cinematografie. Text mereu actual, un veritabil eveniment social, cu caractere înfăţişate de Goldoni direct, aspru, fără convenţii stereotipe, fără improvizaţii cu alunecări în grotesc şi vulgaritate, în care măştile şi costumele de bâlci au fost înlocuite cu fizionomii.

O capodoperă a dramaturgiei pusă în scenă la Teatrul “Maria Filotti” de reputatul regizor şi director al Teatrului Naţional “Eugene Ionesco” din Chişinău, Petru Vutcărău, o scenografie semnată de Vladimir Turturică şi Elena Gheorghe, coregrafia aparţine lui Gelu şi Dana Baciu.

Distribuţia spectacolului este formată din actori cunoscuţi şi preţuiţi: Dan Moldoveanu, Corina Georgiana Borş, Silviu Debu, Marcel Turcoianu, Cătălina Nedelea, Ramona Gîngă, Zane Jarcu, Monica Ivaşcu, Valentin Terente şi Adrian Ştefan.

Un spectacol în care trei bărbaţi îşi chinuiesc nevestele cu toanele lor şi fac pe supăraţii doar ca să arate ei cine-s stăpânii în casă. Doar că soţiile lor fac tot cum le taie capul şi, la finalul piesei, îi pun la punct pe bădăranii deveniţi mieluşei.

Comentarii