Silviu Mares 9 iulie 2019

La data de 07 iulie a.c., poliţiştii brăileni l-au oprit în trafic, pe DN 2B, pe un bărbat care conducea un moped fără a deține permis și sub influența băuturilor alcoolice.

În noaptea de 7 iulie, la ora 23:30, polițişti din cadrul Poliției Orașului Ianca l-au oprit în trafic, pe raza orașului Ianca, pe un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Bordei Verde, în timp ce conducea un moped.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,95 mg/l.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.

Comentarii