Silviu Mares 26 aprilie 2019
Brăilean accidentat mortal pe șoseaua dig Brăila - Galați

Vineri seara, în jurul orei 21.00, un brăilean, în vârstă de 37 de ani, care se îndrepta cu autoturismul pe Șoseaua dig Brăila – Galați spre municipiul Galați, a lovit un biciclist care venea din contrasens. În urma impactului, biciclistul, un brăilean în vârstă de 26 de ani, a decedat.

Autoturismul condus de brăileanul de 37 de ani intrase în depășirea unei altei mașini când l-a luat în plin pe biciclist.

Biciclistul, un brăilean în vârstă de 26 de ani, a suferit răni grave. Medicii ambulanțieri sosiți la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, dar acesta a fost declarat mort din cauza multitudinii rănilor suferite. Trupul său fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală.

Șoferul brăilean a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Comentarii