Silviu Mares 9 ianuarie 2019
Brăilean băut depistat pe o stradă din comuna Tudor Vladimirescu

La data de 08 ianuarie a.c., poliţiştii l-au depistat, pe raza localităţii Tudor Vladimirescu, pe un brăilean, în timp ce conducea un vehicul aflându-se sub influenţa alcoolului.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 19:40, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Brăila. Acesta conducea un autovehicul pe raza localităţii Tudor Vladimirescu.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,58 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Comentarii