Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 29 august 2018

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un brăilean depistat la controlul de frontieră conducând un ansamblu auto format dintr-un tractor şi o remorcă, deşi nu avea acest drept.

În data de 28 august a.c., în jurul orei 11.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila a oprit pentru control, pe comunicaţia DJ 212, un ansamblu auto format dintr-un tractor şi o remorcă, ambele neînmatriculate, condus de V.G., în vârstă de 47 de ani, domiciliat pe raza judeţului Brăila.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.

Comentarii