Silviu Mares 10 iulie 2018

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat un bărbat domiciliat pe raza judeţului Brăila, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Luni, 9 iulie 2018, în jurul orei 8.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul român C.V., în vârstă de 36 de ani, domiciliat în judeţul Brăila.

În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele brăileanului era emis, de către autorităţile italiene, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani şi 6 luni.

Persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Comentarii