Silviu Mares 7 septembrie 2017
Cat a cheltuit Primaria pentru evenimentele de la Zilele Brailei
Cat a cheltuit Primaria pentru evenimentele de la Zilele Brailei

Primarul Marian Dragomir a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, situația cheltuielilor pe care municipalitatea le-a făcut cu organizarea Zilelor Brăilei, în perioada 10-15 august 2017.

Conform situației prezentate de primarul Dragomir, municipalitatea a cheltuit din bugetul proriu suma de 356.248 de lei, iar diferența, până la 416.548 lei, a fost acoperită din sponsorizări și din încasările cu taxa de participare la Târgul Meșteșugarilor.

Suma a acoperit cheltuielile pentru câteva sute de copii participanți la Festivalul de folclor „Lină Chiralină” și pentru zeci de artiști și invitați la manifestările derulate în municipiul Brăila în perioada 10-15 august.

„În mandatul meu, Primăria nu va lucra niciodată cu o societate căpușă pentru Zilele Municipiului, nu va face niciodată contract cu o societate intermediară. Noi facem direct contracte cu artiștii (prin firmele care-i impresariază – n. red.), cu toți cei implicați. Casa de Cultură a Municipiului, instituție aflată în subordinea Consiliului Local Municipal, s-a ocupat de contractele de achiziții pentru toți artiștii. Am cheltuit sumă de 356.248 de lei cu TVA inclus și, făcând comparație cu orașe învecinate și cu cât au cheltuit ele pentru o singură zi, o să vedeți că noi am fost foarte eficienți”, a declarat Marian Dragomir.

Pentru Festivalul Național de Teatru pentru copii, costurile suportate de primărie au fost doar cu cazarea participanților, în sumă de 12.400 lei.

Cele patru recitaluri, ale Deliei, Andrei, Lidiei Buble și Mariei Cârneci au costat municipalitatea 154.212 lei. Pentru focul de artificii din 14 august s-a cheltuit 15.000 lei, iar pentru spectacolul cu fachiri și jocuri cu focul s-a cheltuit 2.740 lei.

Din sponsorizări s-a încasat 9000 de lei de la Vodafone, care a suportat și cheltuielile cu materialele de promovare stradale și 5000 de lei de la Carrefour, constând în produse alimentare pentru masa invitaților. Din taxele de participare la Târgul meșteșugarilor s-a încasat 46300 lei.

Comentarii