Silviu Mares 12 iunie 2018

Venită în vara anului 2016 la HC Dunărea Brăila, Cătălina Georgiana Preda a ales să continue la HC Dunărea Brăila și în sezonul 2018-2019.

Născută pe 16 ianuarie 1991 la Ploiești, extrema dreapta Cătălina Preda și-a trecut în palmares o medalie de argint cu echipa brăileană, într-un sezon în care în ultima parte a fost nevoită să stea în tribună din cauza unei accidentări.

În sezonul recent încheiat, handbalista în vârstă de 27 de ani a revenit pe teren și a făcut-o foarte bine, reușind să înscrie și 18 goluri în Liga Florilor. În sezonul recent încheiat ea și mai trecut în palmares și o medalie de bronz la Cupa României Fun Courier cu echipa brăileană.

Cătălina Preda a început handbalul la vârsta de 12 ani sub îndrumarea profesorului Vasile Pascu, la HC Activ Plopeni, echipă sub culorile căreia a activat până în 2011. Prima echipă de Liga Națională la care a jucat a fost CSM Ploiești, în perioada 2012-2015. Apoi a mai jucat la CS Măgura Cisnădie, unde a avut un sezon foarte bun, reușind să înscrie 44 de goluri, după ce în prima parte a sezonului 2015-2016 marcase 20 de goluri pentru CSM Ploiești.

Din vara anului 2016 a a ajuns la HC Dunărea Brăila, după ce obținuse medalia de argint cu echipa națională a României la Campionatul mondial Universitar. În primul sezon la Brăila a jucat mai puțin și a marcat un singur gol, dar și o accidentare la un antrenament a ținut-o departe de terenul de joc mai mult de jumătate de sezon.

Mă bucur că rămân la Dunărea Brăila. Dacă în primul sezon am avut parte de o accidentare grea și nu am putut să îmi ajut echipa așa cum mi-aș fi dorit, în acest an am muncit mai mult și am avut mai multă încredere în mine. Chiar dacă a fost un sezon greu pentru toată echipa, mă bucur că am putut termina sănătoasă pentru că acesta este cel mai important lucru.

Îmi doresc să revenim acolo unde ne este locul și prin muncă să demonstrăm că putem să ajungem din nou sus. Sunt convinsă că vom avea un grup unit și că domnul profesor Berbece ne va sprijini pe fiecare iar la final ne vom bucura de rezultate.

Le mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat în acești ani și îi aștept alături de echipă și în noul sezon

”, a declarat extrema Dunării Brăila, Cătălina Georgiana Preda.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii