Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 28 februarie 2019

Joi, 28 februarie 2019 a avut loc ședința ordinară a CLM Brăila, la care au fost prezenți 26 din cei 27 de consilieri în funcție. A lipsit și de această dată, motovat, consilierul PNL Marian Paul Fusea, care are aproape un an de când nu a mai participat la o ședință de CLM.

Unul dintre subiectele care au născut multe discuții a fost proiectul privind centralele și punctele termice care au aparținut CET Brăila și care au fost preluate de curând de Primăria Brăila. Prin acest proiect de hotărâre s-a aprobat trecerea acestora în administrarea SUPAFCL Brăila și implicit schimbarea contractelor de închiriere pe care locatarii le aveau cu lichidatorul Continvest Insolvență SPRL Constanța.

La ședință au fost prezenți și patru dintre chiriașii acestor puncte termice, care vor fi direct afectați de preluarea locațiilor în administrarea SUPAFCL Brăila și obligativitatea de a participa la licitații publice pentru a-și menține spațiile închiriate, în care au făcut și unele investiții și îmbunătățiri.

Înaintea dezbaterii, secretarul municipiului Ionuț Drăgan, a adus câteva completări la proiectul inițial. Astfel, contractele care se vor încheia înainte de 31 iulie 2019 pot fi reînnoite fără licitație până la acea dată. Noile contracte vor fi adaptate după ce se vor face noile măsurători cadastrale, pentru că la majoritatea voe exista diferențe ale suprafețelor. O altă modificare propusă a fost cea prin care chiriașul va plăti impozitele și taxele locale pe toată durata contractului de închiriere.

Chiriașii s-au declarați nemulțumiți de faptul că la expirarea contractelor vor trebui să participe la licitații, deși ei au făcut în acele locații investiții și modernizări. Unii dintre ei au spus că lichidatorul CET le-ar fi dat asigurări că vor putea prelungi contractele și după ce acestea vor fi preluate de Primărie.

La acest moment 42 de puncte termice care au aparținut CET Brăila au contracte de închiriere în vigoare, unele dintre ele expirând în zilele următoare, iar unul chiar pe 28 februarie a.c..

Primarul Marian Dragomir a spus că pentru punctele termice care nu au chiriaș se vor organiza licitații, iar cele care nu vor fi ocupate nici în urma acestor licitații vor fi demolate pentru a se construi locuri de parcare. Decizia finală asupra destinației fiecărui punct termic va fi luată de Consiliul Local.

La acest moment sunt 28 de puncte termice care nu au chiriași, dintre care 11 sunt la subsolul blocurilor.

Comentarii