Silviu Mares 11 septembrie 2018
Cine salvează Dacia Unirea Brăila?

Dacia Unirea Brăila va încerca miercuri, la Cernavodă, să obțină calificarea în ”16-imile” Cupei României, acolo unde a ajuns de fiecare dată în ultimii cinci ani. 

Chiar dacă situația financiară a clubului nu este una tocmai fericită, elevii lui Florentin Petre au data dovadă de multă dăruire în ultimele meciuri și o pot face și în meciul de la Cernavodă pentru a duce echipa din Brăila în faza în care în competiție intră și echipele de Liga 1.

Din păcate nici dinspre autorități nu se întrezăresc mari speranțe pentru a mai aloca fonduri anul acesta pentru echipa de fotbal, astfel că doar sursele private mai pot ține în viață clubul care anul viitor va împlini 100 de ani de la înființare.

Primăria Municipiului Brăila a finanțat anul acesta clubul de fotbal Dacia Unirea, la fel cum am acordat finanțare și pentru handbal, baschet, volei. Vom vedea la momentul potrivit. Momentan noi ne vom îndrepta atenția pentru resturile de plată pe care le mai avem la cluburile de handbal și de baschet, conform programului etapizat de plată trimestrială
, a spus primarul Marian Dragomir.

În ultima ședință a Consiliului Județean Brăila, consilierul liberal Florin Cîrligea, unul dintre cei care a susținut financiar echipa în ultimii ani prin firma sa, i-a solicitat președintelui CJ, Iulian Chiriac, să ia în calcul o asociere a CJ cu clubul de fotbal.

Ei încă merg pe premiza asta. Eu am avut o discuție cu conducerile multe ale echipei. Nu știu dacă o asociere va veni pentru că efectiv ar arunca toată greutatea funcționării acestei echipe pe autoritatea publică locală. Adică finanțare ș.a.m.d. Eu vă spun ca om de administrație. M-ar interesa să ne dezvoltăm pe partea de infrastructură și să avem un stadion nou. Chiar am avut o discuție cu domnul primar să facem o asociere între Consiliul Județean și Primăria Municipiului Brăila să depunem două proiecte la CNI, unul de reconstrucșie a Stadionului Municipal cu o capacitate normală, între 12 și 15 mii de locuri și o noua Sală Poivalentă
a spus președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac.

Cum ”la omul sărac nici boii nu trag”, Comisia Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF a început să dea câștig de cauză foștilor jucători care au depus memorii pentru a-și recupera sumele restante.

Astfel, Comisia obligă clubul ACS Dacia Unirea Brăila la plata către jucătorul Manea Mihai Alin a sumei de 1.445 lei, reprezentând drepturi financiare restante restante şi 400 de lei, taxa de procedură. De asemenea, în cazul portarului Alexandru Țicrea, Comisia a admis cererea acestuia și obligă clubul la plata sumei de 8.750 lei, drepturi financiare restante şi 14.170 lei cheltuieli medicale, plus 400 lei taxa de procedură.

În luna august, aceiași comisie a obligat ACS Dacia Unirea Brăila la plata către reclamantul Leu Ștefan a sumei de 14.900 lei reprezentând drepturi financiare rezultate din Actul Adițional la contractul nr. 388/01.07.2016 și a sumei de 400 lei taxei de procedură, dar și la plata către reclamantul Olaru Bogdan Sorin a sumei de 15.800 lei reprezentând
drepturi financiare rezultate din Actul Adițional la contractul nr. 385/01.07.2016 și a sumei de 400 lei taxei de procedură.

Comentarii