Silviu Mares 31 octombrie 2017

Consilierii locali municipali și-au exprimat, în ședința de ieri, acordul pentru amenajarea străzii Anghel Saligny, între strada Împăratul Traian și strada Danubiului, în vederea ameliorării spațiului public urban de către S.C. ROMNAV S.A. Brăila.

Proiectul propus de omul de afaceri Gheorghe Antistescu, patronul firmei Romnav, doreşte să amenajeze o porţiune din strada Anghel Saligny, din zona fostei Gări Fluviale. Investiţia propusă de Antistescu se referă la realizarea unui sens giratoriu, la intersecţia străzii Anghel Saligny cu strada Împăratul Traian, trasarea mai multor treceri de pietoni, şi montarea câtorva  limitatoare de viteză, pe porţiunea cuprinsă între strada Împăratul Traian şi strada Danubiului.

Minigirația dintre strada Anghel Saligny, strada Împăratul Traian și strada Debarcaderului va avea o insulă centrală cu rază de 3 metri și inel de siguranță de 1,5 metri (din marcaj), iar calea inelară are o lățime de 8.5 metri, cu două benzi de circulație. Trecerile de pietoni vor fi amplasate la ieșirea din girație, la distanțe cuprinse între 10 și 30 de metri. Pentru liniștea traficului între cele două girații se vor instala limitatoare de viteză, care se vor minta denivelat față de partea carosabilă și vor avea o înălțime de 4-7 cm și vor fi colorate în galben și negru.

Pe 30 iunie, când s-a supus aprobării acel proiect, cei mai mulţi dintre consilierii locali, în frunte cu cei ai PSD, au votat împotrivă. Atunci, inclusiv primarul Marian Dragomir şi-a exprimat dezaprobarea, în special din cauza intenţiei lui Antistescu de a împiedica accesul maşinilor pe faleză, prin montarea de bariere.

Între timp, s-a ajuns la un compromis, în sensul că Antistescu a renunţat la barierele de pe faleză şi a mai redus din numărul limitatoarelor de viteză, astfel că primarul, dar şi cei mai mulţi dintre consilierii locali au acceptat ideea că un privat face un sens giratoriu şi amenajează o porţiune de stradă pe cheltuiala sa nu este deloc un lucru rău.

Noul proiect a fost supus din nou la vot în şedinţa de luni, 30 octombrie, şi a fost aprobat cu 23 de voturi pentru și două abțineri, ale consilierilor ALDE Dan Păun şi Daniela Rădulescu.

Comentarii