Silviu Mares 11 mai 2017
Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „VESPASIAN LUNGU” își va premia sâmbătă câștigătorii
Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „VESPASIAN LUNGU” își va premia sâmbătă câștigătorii
Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „VESPASIAN LUNGU” își va premia sâmbătă câștigătorii

Sâmbătă, 13 mai 2017, începând cu orele 12.00, la Galeriile de Artă din Piaţa Traian nr. 1 vor expune concurenţi din 20 de şcoli populare de arte şi centre culturale din ţară, în cadrul Vernisajului expoziţiei Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „VESPASIAN LUNGU”, când va avea loc și Festivitatea de premiere a câştigătorilor, la Galeriile de Artă din Piaţa Traian nr. 1.

Organizat de Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila, în perioada 13‑19 mai 2017 şi ajuns la cea de-a XXII-a ediţie, Concursul devenit deja tradiţie se bucură în acest an de participarea a 90 de elevi ai şcolilor populare de arte şi meserii şi centrelor culturale din 20 localităţi ale ţării (Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Focşani, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgovişte, Târgu-Jiu, Târgu-Mureş). Aceștia au fost repartizaţi pe două categorii de vârstă – juniori şi seniori (concurenţi peste 14 ani), ale căror lucrări au fost avizate de profesorii de specialitate din instituţiile de unde provin concurenţii.

Miercuri, 10 mai 2017, la sediul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, a avut loc jurizarea, fiind premiate cele mai bune lucrări incluse atât în secţiunea Pictură, cât şi în cea de Grafică, dintre cele peste 150 înscrise în concurs. Valoarea totală netă a fondului de premiere este de până la 5.000 lei.

Juriul concursului este compus din: preşedinte – Gheorghe Mosorescu (artist plastic, preşedinte ale Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Brăila); Maria Stoica (critic de artă, şef secţie la Centrul Cultural „Nicăpetre” Brăila), Hugo Mărăcineanu (artist plastic, membru ale Uniunii Artiştilor Plastici), Olga Pâţu (manager şi profesor de arte plastice la Şcoala Populară de Arte Bacău), Liviu Nedelcu (manager şi profesor de arte plastice la Centrul Cultural Vrancea), Olimpia Ştefan (profesor de arte plastice la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi) şi Cristian Radu (artist plastic, vicepreşedinte ale Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Brăila şi profesor de arte plastice la Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila).

În cadrul vernisajului, membrii Corului mixt „Trison” al Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu”, dirijat de prof. Marcica Lupu, Grupul de folk „Quatum” al Şcolii, precum şi Cvartetul Pro Musica vor oferi un spectacol muzical. Intrarea este liberă.

Concursul este cuprins în Planul Managerial al Şcolii şi în Agenda Culturală a Judeţului Brăila pe anul 2017.

Comentarii