Au apus de mult zilele in care copii ieseau si jucau sotron in fata blocului. Acum ii vezi din ce in ce mai preocupati de ultimele modele de telefoane si tablete. Unde sunt zilele de vara in care stateam si jucam ascunselea, tara tara vrem ostasi, sotronul si saream coarda?
Poate va intrebati de unde atata melancolie si de ce vorbesc despre copilarie si nu alte teme de interes local sau national? Sa stiti ca fac asta, pentru ca m-am gandit ca ar fi frumos sa reamintim din cand, in cand tinerei generatii cum ne traiam noi copilaria si cum „gustam” din plin micile bucurii ale vietii. Primavara incepe sa isi intre in drepturi si odata cu natura care reinvie ma asteptam sa vad in jurul blocului copii care alearga haotic, se joaca si rad cu gura pana la urechi. Din pacate nu am vazut copii dornici de joaca, ci adolescenti care discuta despre ultimul film sau ultimul gadget. Trebuie sa recunosc ca am fost putin needucata si am tras cu urechea la conversatia a trei fete, nu mai mari de 11 ani care deja sunt domnisoare, din spusele lor si care isi programau pana la ultimul detaliu urmatoarea iesire in oras. Nici una nu vorbea de jocuri, carti, role, biciclete ci de farduri, cafenele, mall si baieti draguti.
Cum sa nu ma intreb daca ceva din lumea asta nu s-a schimbat si daca nu s-a intors cu susul in jos, nu ca as fi eu batrana, dar pot spune cu certitudine ca pe vremea mea altfel ne traiam copilaria. Noi stiam sa ne jucam si sa ne bucuram de fiecare minut in prezenta prietenilor nostri, stiind parca ce ne asteapta la maturitate: stres, griji, datorii, nevoi materiale, etc. Ei habar nu au ce inseamna copilaria, de jocurile ei nici nu mai vorbesc, dar ce este mai ciudat este ca nici nu vor sa afle.
Pun pariu ca multi dintre dumneavoastra ati trecut macar o data pe langa un pusti, nu mai mare de 14 ani care fuma si vorbea urat. Nu v-ati intrebat niciodata cum s-a ajuns aici si de ce au uitat sa fie copii. . .
Eu sincer cred ca toate acestea se intampla pentru ca sunt dominati de tehnologie, nu stiu cum sa isi faca prieteni in viata reala, ci doar in cea virtuala, singurele jocuri pe care le stiu sunt cele online. Va amintiti ce frumos era cand nu aveam playstation, Xbox, tablete si cine mai stie cate alte minuni? Noi ne distram de minune cu o minge, un elastic, o creta, o papusa, imaginatia noastra nu avea limite si ne infrumuseta viata! Eram bucatari iscusiti si nimeni nu ne intrecea in placintele de noroi, in salatele din iarba, castanele prajite si alte „delicatese” oferite de mediul inconjurator. Pe atunci singurele noastre griji erau sa ne cumparam o coarda noua sau cine stie ce papusica cu care ieseam in fata blocului si ne jucam. Noi nu dadeam like-uri si nu distribuiam poze, noi stiam sa impartim tot ce aveam si ne distram de minune. Noi vorbeam de printese, papusi Barbie, noi faceam poze la serbari cand eram tare tantosi cu coronitele pe cap. Ei isi fac poze fashion pentru Facebook. Fetele se fardeaza, baietii se dau cu gel, noi in schimb eram atat de haiosi murdari de pamant din cap pana in picioare, asta ca sa nu mai vorbim de fetele parintilor nostri cand ne vedeau acasa.
Noi am avut copilarie, prieteni, noi avem amintiri! Ei au prieteni virtuali, jocuri pe calculator si arhiva la messenger!