Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 10 mai 2019

Comisarul european Corina Crețu, candidat pe listele Pro România la alegerile europarlamentare din 26 mai, a spus că a fost impresionată de ritmul în care se desfășoară lucrările la Podul suspendat de la Brăila.

Corina Crețu a declarat că această investiție majoră va contribui și la alte investiții și la crearea de alte locuri de muncă în zonă. Aceasta a amintit că Podul de la Brăila face parte din master-planul pentru transport, aprobat în timpul Guvernului condus de Victor Ponta, în 2015 și reprezintă unul din obiectivele propuse pentru a primi finanțare europeană.

Din păcate nu a fost depus până acum la Comisia Europeană, deși domnul prim-ministru Tudose a semnat partea de cofinanțare și practic s-au pornit lucrările. Există această posibilitate oferită de legislația europeană de a începe lucrările, dar în acest caz practic autoritățile române își iau acest risc. Odată semnat de către Guvern contractul de execuție înainte ca proiectul să fie aprobat de comisie, există riscul ca anumite cheltuieli, sau chiar unele sume să nu fie eligibile și să se piardă bani europeni” a declarat Corina Crețu.

Comentarii