Silviu Mares 11 octombrie 2017
Cresterea pretului la combustibili a crescut rata inflatiei
Cresterea pretului la combustibili a crescut rata inflatiei

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna septembrie la 1,77%, cel mai înalt nivel din noiembrie 2013, când a fost 1,83%, în condiţiile în care carburanţii s-a scumpit cu 2,19%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Datele INS arată că în luna septembrie, faţă de luna august, la rata inflației au contribuit scumpirea cu 2,19% a combustibililor, după ce în august faţă de iulie preţurile acestora crescuseră cu 0,65%.

În septembrie, rata inflaţiei a fost de 0,5% faţă de august şi de 1,02% faţă de decembrie 2016, pe fondul majorării preţurilor la alimente şi la mărfuri nealimentare.

Combustibilii au o pondere de 8,2% în coşul de consum al populaţiei, pe baza căruia se calculează inflaţia, situându-se printre primele cinci poziţii din topul ponderilor.

Alte scumpiri semnificative în septembrie faţă de august au mai fost consemnate de INS la conservele de legume (5,1%), ouă (4,1%), unt (2,06%) şi fasole (1,1%).

În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017.

Din momentul anunţării până în prezent, preţurile carburanţilor au crescut la pompă, în termeni nominali, cu până la un leu, depăşind pragul de 5 lei/litru, atât la motorină, cât şi în cazul benzinei.

Senatorii au respins, marţi, amendamentul Comisiei de buget-finanţe al OUG 25/2017 de eliminare a supraacizei la carburanţi, astfel că Legea de aprobare a trecut în forma propusă de Guvern. Proiectul pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă, în forma iniţială, a fost admis cu 58 de voturi favorabile, şase abţineri şi 29 de voturi împotrivă.

Comentarii