Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 30 martie 2019

CS Făurei a continuat seria rezultatelor pozitive din acest retur de campionat. După egalurile de la Oltenița și Afumați și victoria de la Medgidia, echipa fraților Nicoliță a obținut prima o victorie și în primul meci pe teren propriu de anul acesta, trecând cu scorul de 2-0 (0-0) de Agricola Borcea. 

După o primă repriză încheiată la egalitate, în ultimul sfert de oră al meciului de la Făurei gazdele au marcat de două ori și și-au adăugat încă trei puncte în clasament. Fără Bănel Nicoliță și Sebastian Agache suspendați pentru acest joc, echipa din Făurei a reușit să obțină o nouă victorie și în primele cinci etape din retur a acumulat 8 puncte.

Primul gol al echipei din Făurei s-a marcat în minutul 75. Dan Percă a trimis o centrare de pe partea dreaptă, aproape de centru terenului. Mingea a ajuns la Stelică Nicoliță care a preluat apoi și-a făcut mingea de lângă fundașii adverși cu călcâiul și a șutat de la 11 metri ușor lateral dreapta, la colțul lung, 1-0.

În minutul 89 o pasă în adâncime l-a găsit pe Iliescu, care s-a interpus între fundașul advers și mingie, iar în momentul șutului a fost faultat în careu. Fundașul oaspeților a văzut și cartonașul roșu. Andrei Pușcașu a executat lovitura de la 11 metri, și l-a păcălit pe portarul Ungur, care s-a aruncat în partea opusă.

CS Făurei: Stavrev – Fl. Mocanu, Drezaliu, Bârsănel, Băicoianu – D. Percă, Apostol, I. Iliescu (min. 89 G. Cloșcă), A. Pușcașu, F. Roată (min. 89 Dragomir) – S. Nicoliță.

După această etapă CS Făurei a urcat pe locul 8, cu 22 de puncte și golaveraj 20-33. În etapa viitore CS Făurei va juca sâmbătă, 6 aprilie în deplasare la Rapid București.

Celelalte rezultate înregistrate în etapa a 20-a din seria a II-a a Ligii a 3-a:

FC FCSB 2 – CS Tunari 0-0
Delta Dobrogea Tulcea – Unirea Slobozia 0-3. Echipa din Tulcea s-a retras din campionat la finalul turului.
CS Medgidia – CS Afumaţi 1-0. A marcat: Oalidd Abdellatif (15)
SC Popeşti Leordeni – Înainte Modelu 1-2. Au marcat: Viorel Dinu (28) / Alexandru Mitu (69), Cristian Florentin Vasile (80 – pen.)
Progresul Spartac – Axiopolis Sport Cernavodă 3-1. Au marcat: Ionuţ Tudorache (24), Ciprian Stanciu (38), Eugen Lixandru (90+6) / Robert Pîslaru (31)

ACSM Olteniţa stă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii