Silviu Mares 3 noiembrie 2019

CS Făurei a legat a treia victorie consecutivă în Liga a 3-a, reușind să învingă cu 3-0 (2-0) pe Recolta Gheorghe Doja. Echipa fraților Nicoliță a făcut un meci bun în fața ultimei clasate și a urcat pe locul 10 în clasament, cu 13 puncte și golaveraj 15-18.

CS Făurei a deschis scorul în minutul 21. Marius Mocanu a intrat spre interiorul terenului din partea stângă și de la circa 20 de metri a șutat pe colțul scurt, 1-0.

În minutul 40 gazdele și-au majorat avantajul. Bănel Nicoliță a executat un corner iar Alexandru Drezaliu a reluat cu capul din interiorul careului și a înscris pentru 2-0.

Golul 3 a fost marcat în minutul 90+1. Al. Niță de pe partea dreaptă i-a pasat lui Stelică Nicoliță în careu, acesta i-a transmis mingea în stânga lui Fineas Roată, care a șutat în colțul opus, aproape de vinclul porții. Stelică a avut mai multe ocazii, dar nu a avut noroc de gol.

În prima repriză, la scorul de 0-0, Pușcașu i-a pasat în careu lui Stelică Nicoliță, iar acesta a trimis cu latul în bara laterală. Tot Stelică a mai trimis mingea pe lângă portar, dar un fundaș al oaspeților a respins de pe linia porții.

CS Făurei a jucat în formula: A. Nicoliță – Al. Niță, Drezaliu, Apostol (min. 73 Băicoianu), M. Mocanu – B. Nicoliță, Fl. Bălan, G. Dragomir (min. 90 Dronea), F. Roată – S. Nicoliță, A. Pușcașu.

În etapa a XII-a CS Făurei va juca, vineri, 8 noiembrie, de la ora 14.00, în deplasare la FCSB 2.

Comentarii