Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 21 mai 2018

CS Făurei a mai făcut un pas spre barajul de promovare în Liga a 3-a după ce în etapa a VII-a din play-off a învins pe teren propriu pe Voința Vișani cu scorul de 4-2. Viitorul Ianca, cealaltă echipă care încă mai speră că trupa fraților Nicoliță va ”claca” pe final, a câștigat pe teren propriu meciul cu Voința Șuțești cu scorul de 3-2. În play-out tot echipele gazdă s-au impus. Pandurii Tudor Vladimirescu s-a impus cu 5-4 în fața celor de la Dacia Unirea 2 Brăila, chiar dacă la oaspeți au evoluat și câțiva jucători de la echipa de Liga a 2-a. Viitorul Însurăței a obținut cea mai clară victorie din această etapă, învingând pe teren propriu pe Gloria Movila Miresii cu 4-0. Golgheterul etapei a VII-a din play-off și play-out a fost Sergiu Simion de la Pandurii tudor Vladimirescu, autor a patru goluri.

Rezultatele înregistrate în etapa a VII-a din play-off:

Viitorul Ianca – Voința Șuțești 3-2 (1-1). Oaspeții au deschis scorul în minutul 21 prin Dumitru Adrian Crangă, iar gazdele au egalat în minutul 39, Cosmin Constantin Necoară stabilind scorul primei reprize. După pauză tot cei de la Șuțești au marcat primii, Crangă realizând ”dubla” în minutul 50. În minutul 53 Valentin Durbacă a egalat, iar Mădălin Stoican a marcat golul victoriei echipei din Ianca în minutul 78.

Viitorul Ianca: D. Jalbă – Zăgan, Smeu, Dobrin (min. 46 Ghiviciu), Necoară – Colniceanu, V. Durbacă, M. Stoican (min. 90+1 Sterpu), Ad. Postolea – M. Barbu (min. 68 Burlacu), D. Cazan. Antrenor: Viorel Ciucașu.

Voința Șuțești: Fl. Șerban – Ulmeanu (min. 51 Mușat), Crangă, M. Vizireanu, Călin, M. Dula, Șerbănescu (min. 90 Anghelache), Măgăriță, Gîrban, Custură, Neacșu.

CS Făurei – Voința Vișani 4-2 (3-1). După ce miercuri, în Cupa României, echipa din Făurei s-a menajat și a pierdut semifinala din Cupa României cu echipa din Vișani, de data aceasta și-au apropiat succesul și au mai făcut un pas spre obiectivul pe care anul trecut l-au ratat în ultima etapă. Bănel Nicoliță a marcat primele goluri ale meciului în minutele 11 și 17, iar Marius Baicu a majorat scorul la 3-0 în minutul 33. Alin Sava a marcat pentru oaspeți în minutul 38 și a stabilit scorul primei reprize. În repriza a doua ambele echipe au mai înscris câte un gol. Stelian Nicoliță a înscris pentru Făurei în minutul 77, iar Georgel Pungă a închis tabela în minutul 88.

CS Făurei: G. Tudor – C. Grozea (min. 77 V. Ion), M. Moroianu, Al. Cotigă, Ad. Coman, M. Baicu, D. Percă, B. Nicoliță, M. Tudose (min. 68 I. Huțu), S. Nicoliță, M. Mâță (min. 38 V. Gheorghe).

Voința Vișani: M. Toader – Negoiță, Cazacu, Cojocaru, A. Sava (min. 77 Barangă), Stângă (min. 46 E. Ion), S. Butiseacă, G. Pungă, Dobrică, M. Ferea, A. Radu.

ACS Comunal Cazasu a stat în această etapă.

În clasament pe primul loc se află CS Făurei cu 37 de puncte din 6 partide, urmată de Viitorul Ianca cu 30 de puncte și ACS Comunal Cazasu, ambele cu câte 5 meciuri jucate.

În etapa următoare se vor juca meciurile: Voința Vișani – Viitorul Ianca și ACS Comunal Cazasu – CS Făurei. Dacă CS Făurei va câștiga la Cazasu sunt matematic campioni ai Ligii a 4-a.

Rezultate înregistrate în etapa a VII-a din play-out:

Pandurii Tudor Vladimirescu – Dacia Unirea 2 Brăila 5-4 (3-0). Pentru gazde au marcat: Goleanu în minutul 21 și S. Simion în minutele 30, 33, 65 și 75. Pentru Dacia Unirea 2 Brăila au marcat: Vișan în minutele 64 și 82, Paul Cubleșan (69) și Costin Ciucureanu (89).

Viitorul Însurăței – Gloria Movila Miresii 4-0 (0-0). Au marcat: Roșu (64), Moldoveanu (75), Antohe (80) și Pungă (90+1).

Comentarii