Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 5 mai 2019

Sportul Chiscani a fost victimă sigură în meciul de pe teren propriu cu SC Popești Leordeni. Deși aveau nevoie de puncte ca de aer pentru a se salva de la retrogradare, Sportul Chiscani a pierdut cu 3-6 (1-4), într-un meci în care apărarea a fost depășită aproape la fiecare atac al oaspeților.

Primul șut pe poartă a aparținut oaspeților în minutul 3. Ștefan Stângă a executat o lovitură liberă de la circa 22 de metri, dar Strechie a reținut. Un minut mai târziu Alin Radu i-a pasat printre apărătorii adverși lui Moldoveanu. Acesta a intrat în careu, dar din unghi a șutat peste poartă.

În minutul 12, la o centrare de pe partea stângă, R. Constantinescu a reluat de la 8 metri în poarta lui Strechie, 0-1. Peste trei minute Lalciu i-a trimis o pasă la marginea careului lui Neață, acesta a trecut de Boga, dar a și-a făcut prea lung mingea și a scăpat-o de sub control. În minutul 20, la o acțiune prelungită de atac a oaspeților, Neață a prins un șut în forță de la circa 25 de metri perpendicular pe poartă, și l-a lăsat fără replică pe portarul Sportului, 0-2. În minutul 26, la o centrare venită de pe dreapta, mingea a ajuns la Lalciu, aflat nemarcat în careul brăileanilor, iar acesta a lobat peste Strechie și a marcat pentru 0-3. În minutul 32 Lucian Neață a scăpat pe centru, a intrat în careu și l-a driblat și pe Strechie, apoi a trimis în poartă, 0-4.

În minutul 36 Dorian Anghel a trimis o pasă printre apărătorii ilfovenilor pentru Alin Radu, iar acesta a șutat de la 9 metri lateral dreapta și l-a învins pe Duțu, 1-4. În minutul 40 Moldoveanu a centrat de pe dreapta în careu, Radu a deviat în stânga la Zaharia, dar acesta, din 6-7 metri a trimis puțin pe lângă poartă. În minutul 45 Anghel a executat un corner de pe dreapta, a trimis în careu, de unde Boga a reluat cu capul în bara transversală și scorul la pauză a rămas 1-4.

În repriza a doua Sportul Chiscani putea să reducă din handicap în minutul 49, când la un corner bătut de Anghel, Alin Radu a trimis cu capul puțin pe lângă bara din stânga.

În minutul 52 oaspeții au punctat din nou. La o centrare de pe stânga, mingea a trecut prin fața lui Boga, iar Neață venit din spate a trimis din 4 metri în poartă, 1-5. În minutul 56 Drăgan a șutat de la 18 metri puțin pe lângă poarta lui Strechie. Peste două minute, Burlacu și apoi Drăgan au șutat peste poarta celor de la Chiscani. În minutul 63 Burlacu a executat o lovitură liberă de la peste 25 de metri și a șutat direct în vinclul porții apărate de Strechie, 1-6.

În minutul 68 Adamache a executat o lovitură liberă de la distanță, pe colțul scurt, dar portarul Duțu a reținut. Din minutul 72 Sportul Chiscani a rămas în 10 jucători. Emanuel Moldoveanu a primit al doilea cartonaș galben, de data aceasta pentru proteste, și a fost eliminat.

În minutul 77 Iordache a intrat în careul oaspeților și a centrat pe bara a doua, la Zaharia, care din 3 metri a trimis spre poartă, dar Duțu a reușit să blăcheze și să respingă de pe linia porții. În minutul 82 Zaharia l-a fentat de două ori pe Roberto Anghel, a șutat de la 11 metri, portarul oaspeților a respisn în față și Dorin Anghel, din 7 metri, a trimis în poartă, 2-6. În minutul 90 Marin Iordache aprimit o pasă la marginea careului și a lobat mingea peste portar, 3-6. Imediat după gol arbitrul a fluierat finalul meciului, fără a mai prelungi meciul.

Sportul Chiscani: Strechie – G. Bălan, V. Mihai, M. Boga, S. Sima – D. Anghel, G. Chihaia (min. 46 M. Iordache), E. Moldoveanu, S. Gavrilă (min. 46 Adamache)- Cl. Zaharia, A. Radu.

După 26 de etape Sportul Chiscani se află pe locul 13 în clasament, cu 22 de puncte, iar etapa viitoare vor câștiga trei puncte la masa verde, deoarece adversara sa s-a retras din campionat. Apoi, pe 11 mai, în etapa a 28-a, Sportul Chiscani va juca pe teren propriu cu FCSB 2, iar pe 18 mai vor primi, tot pe teren propriu, replica celor de la ACSM Oltenița, o altă echipă aflată în zona retrogradării.

Comentarii