
Absenteismul este o moda printre elevii care prind gustul teribilismului inca din clasele primare. Profesorii si Inspectoratul Scolar se confrunta de la an la an, cu un numar din ce in ce mai mare de absente.
Chiulangii vor fi aspru pedepsiti, multi dintre acestia reusind sa adune intr-un semestru chiar si peste 300 de absente. Uimitor este faptul ca din ce in ce mai multi elevi ai claselor 5-8 simt nevoia sa epateze si chiulesc de la ore, preferand sa isi petreaca orele in scarile de bloc unde fumeaza pe ascuns. Iulian Danielescu, inspectorul general spune ca nu poate tolera un astfel de comportament si ca nu va trece cu vederea situatia elevilor care reusesc sa adune la sfarsit de semestru absente cu sutele, acesta a mai spus ca nu vor fi iertati nici profesorii care lipsesc nemotivat de la orele de curs.
De la sfarsitul acestei luni, vor incepe si simularile care se vor desfasura in conditii asemanatoare cu cele din vara, simulari de la care elevii nu au voie sa lipseasca, din spusele inspectorului. Cei care vor absenta, vor fi indisciplinati sau vor copia vor fi taxati la nota de la purtare.
Adevarata problema este insa faptul ca, scaderea notei la purtare nu ii mai sperie pe elevi si nici profesorii care ii ameninta cu repetentia, ci lipsa celor sapte ani de acasa care ii fac de multe ori chiar si pe cadrele didactice sa isi iasa din minti.