Anamaria Corneanu 6 martie 2014
Cu ochii pe infractori
Cu ochii pe infractori
Cu ochii pe infractori

 

Agresat de vecini-Ieri, la data de 4 martie a.c., la orele 13:00, R.Gheorghe (81 de ani), din satul Lanurile, comuna Viziru, a sesizat la poliţie că, în ziua de 26.02.2014, în jurul orelor 21:00, a fost agresat în curtea sa de vecinii V.Stănel (38 de ani) şi G.Costică (56 de ani), fiind lovit cu pumnii.

Fiind examinată din punct de vedere medico-legal s-a stabilit că, în urma loviturilor primite, victima a suferit leziuni care au necesitat un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Tânără brăileancă, cercetată pentru două infracţiuni
În urma activităţilor efectuate de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale s-a probat că, la datele de 15.08.2013 şi 18.01.2014, T.Mirela (30 de ani), din municipiul Brăila, a sustras bani din locuinţa a doi brăileni. În fapt, aceasta a intrat în respectivele imobile, la invitaţia persoanelor vătămate, şi, profitând de neatenţia lor, a sustras sumele de 250 de lei şi, respectiv, 700 de lei. Cele două cauze se aflau în evidenţele cu autori necunoscuţi. Pe numele tinerei a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt, dosar care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere legală. Cercetările sunt continuate pentru recuperarea prejudiciului.

Poliţiştii au recuperat telefonul sustras
La data de 5 martie a.c., judiciarişti de la Biroul de Investigaţii Criminale au efectuat o percheziţie la domiciliul lui B.Marian (28 de ani), din municipiul Brăila, ocazie cu care au găsit un telefon mobil, care aparţine brăileanului E.Nicolae (63 de ani). Acesta reclamase, la data de 29.11.2013, faptul că persoane necunoscute i-au sustras telefonul de pe un birou, din incinta unui magazin, situat pe strada Mihai Eminescu. Prejudiciul, în valoare de apoximativ 500 de lei, a fost recuperat. Dosarul penal întocmit în această cauză, înregistrată iniţial în evidenţe cu autori necunoscuţi, a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Cercetat pentru furt de bani
În urma unei sesizări făcute în ziua de 03.03.2014, de către B.Neculai (70 de ani), din comuna Jirlău, cu privire la faptul că, la data de 28.02.2014, în jurul orelor 18:15, în timp ce era sub influenţa băuturilor alcoolice, pe stradă, în dreptul locuinţei sale, A.Iulian i-a sustras din buzunar suma de 21 de lei, poliţiştii din cadrul postului de poliţie comunal au continuat cercetările şi au stabilit că cel care a comis fapta este, de fapt, T.Alexandru (27 de ani), din aceeaşi localitate. Acesta, în ziua menţionată, l-a însoţit pe reclamant, la rugămintea acestuia, până la domiciliul lui şi, aflându-se în faţa curţii, i-a sustras din buzunarul gecii banii respectivi. Împotriva tânărului se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier
În ziua de 5 martie 2014, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi prevenirea, respectiv, combaterea infracţiunilor rutiere. Poliţiştii au constatat 86 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 16.870 de lei, şi au ridicat în vederea suspendării 3 permise de conducere.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.