Silviu Mares 7 noiembrie 2019

Ramona Ioana Bruynseels, reacție privind votul prin corespondență: „Le cer organizatorilor alegerilor să ne ofere asigurări că votul nu va fi viciat”.

Candidatul umanist Președinția României, Ramona Ioana Bruynseels, a reacționat, după ce în mediul online, a apărut un clip video, care arată că votul prin corespondență ar putea fi viciat.

În imaginile publicate pe Facebook se vede cum autocolantul cu inscripția „Votat” poate fi dezlipit și lipit în altă parte, deși acest lucru ar trebui să fie imposibil, iar votul să fie schimbat către un alt candidat. Tânărul român din Marea Britanie arată cât este de simplu ca autocolantul să fie dezlipit și lipit la loc, fără să se observe vreo diferență.

Dacă este adevărat, atunci este de-a dreptul scandalos. Adresez public câteva întrebări celor care organizează aceste alegeri, Guvernului și Autorității Electorale Permanente. Ce vedem acolo este adevărat, domnilor? Ce garanții avem că votul prin corespondență nu va fi viciat? Cum pot să se asigure cei care votează în acest mod că votul lor, în final, va fi pentru cine a vrut alegătorul? Avem nevoie de răspunsuri la aceste întrebări cât mai repede!” a spus Ramona Ioana Bruynseels.

Clipul video poate fi vizionat pe pagina oficială de Facebook a Ramonei Ioana Bruynseels: https://www.facebook.com/RamonaIoanaBruynseels/videos/428470434715824/

Comentarii