Silviu Mares 22 octombrie 2017

În ultimul meci al etapei a 13-a din Liga a 2-a, Dacia Unirea Brăila a jucat în deplasare, la Sibiu, cu AFC Hermannstadt, surpriza plăcută a acestui campionat. Brăilenii au ales, la începutul meciului televizat de Digisport 1, să protesteze rămânând nemişcaţi în propria jumătate timp de un minut. Aşezaţi pe două linii în faţa propriului careu, brăilenii protestează împotriva autorităţilor locale care au promis sprijin financiar, însă nici până acum nu au acordat un leu. Sibienii au respectat decizia oaspeţilor şi au aşteptat în jumătatea proprie fără să atace poarta adversă.

Gazdele au avut prima ocazie de gol în minutul 6. După o centrare de pe partea dreaptă a lui Hergheligiu a centrat la bara a doua, iar Cosmin Neagu a plonjat în careul mic şi a reluat cu capul peste transversală. În minutul 7, Bogdan Rusu a primit o pasă în adâncime și a plecat de la mijlocul terenului, a trecut ușor de Dima și a pătruns în careu, pe dreapta, şi trimite din 9 metri pe sub portar, la colţul lung, 1-0 pentru Hermannstadt.

În minutul 11 Stănciulescu a încercat să respingă un balon cu capul, dar lovește greșit. Mingea a ajuns la Rusu care a pătruns spre poarta brăilenilor, dar a șutat slab, de la 14 metri, și Țicrea a reținut. La doar câteva secunde Bogdan Rusu a fost căutat cu o pasă în adâncime, dar mingea a fost prea lungă și Țicrea a ieșit la marginea careului și a degajat cu piciorul.

În minutul 13 Al. Pop a fost faultat la 23 de metri, poziție centrală. Sorin Frunză a executat însă în zid, mingea a ajuns în stânga la Ciucureanu, dar și centrarea acestuia a fost respinsă de fundașii sibieni. În minutul 22 Pop i-a pasat cu pieptul lui Frunză, iar șutul căpitanului brăilenilor, de la peste 25 de metri, a trecut pe lângă poarta gazdelor.

În minutul 23 Răzvan Dâlbea a șutat de la 30 de metri central, Ţicrea a fost convins că mingea se va duce peste poartă, însă aceasta a lovit transversala şi a revenit în teren, de unde brăilenii au degajat.

În minutul 27 după o acțiune de atac a brăilenilor, mingea a ajuns la Frunză, care a centrat de la 18 metri, iar Ciucureanu a reluat cu capul din 9 metri către colţul lung, însă mingea a lovit bara şi a revenit în teren, iar gazdele au degajat și au declanșat un contraatac. Rusu îi pasează în față lui Hergheligiu, care ajunge în careu, îl fentează pe C. Mihai și rămâne singur cu Ţicrea, trimite la colţul scurt, însă mingea loveşte rădăcina barei şi sare în partea opusă. Lupu s-a aruncat după minge la 8 metri, de lângă Dima, dar trimite pe lângă poartă.

În minutul 31 Cosmin Mihai a șutat de la peste 30 de metri, însă pe lângă poarta lui Căbuz. În minutul 33, Covaciu a pierdut o minge la centrul terenului, mingea a ajuns la Sabin Lupu, care a pătruns în careu pe stânga, a șutat din unghi către colţul lung, însă peste poartă. În minutul 35 Pîrvulescu trimite o pasă lungă de la marginea propriului careu pentru Rusu, Stănciulescu a ratat intervenția și Rusu scapă în dreapta careului, singur cu Ţicrea, dar preferă să centreze în faţa careului mic, acolo unde Hergheligiu şutează în Ţicrea, ieșit în întâmpinare. În minutul 36 Stănciulescu a trimis o pasă lungă pentru Niță, aflat în preajma careului sibienilor, și șutează de la 20 de metri central, însă Căbuz a reținut și și-a pus echipa pe contraatac. Mingea a ajuns la Rusu, care a intrat în careu, a pasat în spate pentru Sabin Lupu, iar acesta a trecut printre fundașii brăileni și a șutat din colțul careului mic, la colțul lung, mărind avantajul sibienilor pe tabela de marcaj, 2-0 din minutul 36.

În minutul 44 Ciucureanu a fost faultat de Tătar la 23 de metri de poartă, lateral stânga. Frunză a executat lovitura liberă, a centrat în careu, dar nici un brăilean nu a trimis spre poartă, însă Pamfile a trimis în corner presat de Bucur. Lovitura de la colț a fost executată scurt de Bucur, care a combinat cu Covaciu, după care a centrat în careu, dar Mihai n-a ajuns la minge, care a fost recuperată de Pop, însă faza s-a răcit și scorul la finalul primei reprize a rămas 2-0 pentru AFC Hermannstadt.

În minutul 49 gazdele și-au mărit avantajul. Lupu scapă în stânga careului şi pasează în spate pentru Lucian Dumitriu, care a trimis din prima, de la 17 metri lateral stânga, și mingea s-a dus în poartă, la semiînălțime, făcând inutil plonjonul portarului Țicrea, 3-0 pentru gazde.

În minutul 54 gadele au declanșat un contraatac pe stânga, Pamfile a intrat în careu și a centrat, dar Țicrea a reținut la colțul scurt. Gazdele au recuperat mingea pe atacul brăilenilor și au trimis o pasă peste apărarea brăileană pentru Lupu. Acesta l-a driblat pe Dima, după care mingea a sărit în mâna fundașului brăilenilor, iar Lupu a șutat din cădere spre poartă, Țicrea reușind să rețină. Arbitrul de centru nu a acordat nimic la aceasta fază, considerând involuntar hențul lui Dima.

În minutul 62 Iosofache a fost faultat de Pamfile la 18 metri lateral dreapta. Covaciu a executat lovitura liberă și a centrat pe colțul lung, Pîrvulescu a respins în lateral, mingea a juns la Bucur care a recentrat în careu, dar pîrvulescu a respins din nou până la Mihai, care a șutat de la 16 metri, din vole, pe lângă poarta lui Căbuz.

În minutul 65 Bogdan Rusu a primit o pasă la limita offsaidului, a rămas singur cu Țicrea și a trimis peste portarul brăilenilor, dar mingea a lovit transversala de unde a revenit în teren și rusu a reluat de la 8 metri, din cădere, pe lângă poartă. Un minut mai târziu Puia a șutat de la 30 de metri, dar mingea a trecut pe lângă poarta lui Căbuz. În minutul 66 la o pasă lungă din a gazdelor, Rusu a deviat cu capul pentru Lupu, acesta a înaintat spre careului brăilenilor, l-a driblat pe Puia și i-a pasat în dreapta lui Hergheligiu, dar acesta n-a putut să controleze mingea în duel cu Stănciulescu și mingea a ieșit în afara terenului.

În minutul 67 Lupu primește o pasă în adâncime, Țicrea iese imprudent și este depășit de jucătorul Sibiului, care centrează în mijlocul careului pentru Bogdan Rusu, dar atacantul gadelor a trimis în bară de la 11 metri, apoi Dima a degajat în corner.  În minutul 68, la prima atingere de balon, Blănaru a intrat în careul brăilenilor pe partea stângă, a centrat în spate pentru Lupu, dar șutul acestuia de la 6 metri a fost parat de Țicrea.

În minutul 72 Blănaru a trecut de Dima și a intrat în careu pe partea stângă și a șutat de la 10 metri, însă Țicrea a respins cu un plonjon spectaculos. Mingea a ajuns în partea opusă la Dumitriu care a șutat din nou, dar Țicrea a respins cu piciorul și niță a degajat în aut. În minutul 78 Lupu primește o pasă filtrantă și pătrunde spre poarta brăilenilor, dar șutul său de la 14 metri a fost blocat de Țicrea. În minutul 84 Lupu a scăpat singur cu Țicrea, dar a șutat peste poartă de la 13 metri. În minutul 85 Puia greșește o pasă în propria jumătate de teren și gazdele declanșează un nou contraatac pe partea stângă prin Blănaru, care a intrat în careul brăilenilor și a utat de la la metri de poartă, dar Țicrea a respins în corner.

În minutul 87 Dâlbea trimite o pasă lungă pentru Hergheligiu care a pasat în centru pentru Blănaru, iar acesta a șutat de la 12 metri pe lângă poarta brăilenilor.

După sarabanda ratărilor gazdelor, în minutul 88 brăilenii au reușit să înscrie. Totul a pornit de la o minge recuperată pe partea stângă a atacului brăilenilor de Mihai, jucătorii lui Alin Pânzaru au combinat, Bucur i-a transmis în stânga lui Frunză care a intrat în careu și a pasat în centrul careului pentru Andrei Banyoi, care a pus latul și din 10 metri a trimis lângă bară, la colţul lung, 3-1.

În minutul 90+2, Banyoi centrează de pe dreapta la marginea careului de 6 metri, iar pop a reluat cu capul puțin pe lângă vinclul din dreapta portarului Căbuz. În același minut, după atacul eșuat al gazdelor, brăilenii au pornit un nou atac, Bucur i-a pasat lui Alexandru Pop, care a trecut Pîrvulescu, a intrat în careu șu a șitat de la 7 metri lateral stânga, la colțul lung, învingându-l pe portarul Căbuz, 3-2.

În minutul 90+3 Blănaru a primit o nouă pasă în adâncime de la Pamfile, a trecut de Covaciu și a intrat în careu, l-a driblat pe Țicrea și în locul șutului a preferat o pasă la marginea careului de 16 metri pentru Iulian Popa, care a trimis pe lângă poarta goală și rezultatul final al meciului a rămas 3-2, după un meci în care s-a ratat cât pentru două meciuri.

FC Hermannstadt: Căbuz – D. Tătar, R. Crişan, Ct. Pîrvulescu, Pamfile – Dâlbea (cpt.), Dumitriu – Hergheligiu, Bg. Rusu (min. 74 I. Popa), Neacşa (min. 26 S. Lupu) – C. Neagu (min. 68 Şt. Blănaru). Antrenor: Alexandru Pelici

Dacia Unirea: Ţicrea – Iosofache (min. 65 Ed. Oprea), M. Dima, Stănciulecu, C. Mihai (min. 74 Banyoi) – Covaciu, Frunză – Ciucureanu (min. 55 G. Puia), Ol. Bucur, Gab. Niţă – Al. Pop. Antrenor: Alin Pânzaru

Comentarii