Silviu Mares 11 noiembrie 2017

Dacia Unirea Brăila a pierdut la limită în deplasarea de la Satu Mare, într-un meci cu răsturnări de scor și în care brăilenii au condus la pauză cu 2-1, dar au pierdut la final cu 2-3. Meciul jucat pe Stadionul ”Olimpia – Daniel Prodan”, în prezența a puțin peste 200 de specatori, a fost unul alert, cu cinci goluri marcate, în care gazdele au deschis scorul, dar pe finalul primei reprize Frunză a înscris de două ori și a intrat la vestiare în avantaj. 

Înainte de primul fluier al arbitrului Omar Cristian, atât jucătorii celor două echipe cât și puținii suporteri prezenți la stadion, au ținut un moment de reculegere în memoria fostului jucător al Olimpiei și al echipei naționale, Daniel Prodan.

Oaspeții au avut prima ocazie de gol a meciului, după zece minute de joc, Iosofache a pătruns în careu şi, din situaţie de unu la unu cu portarul Muntean, a şutat la colțul lung, însă mingea a trecut pe lângă poartă. În minutul 15 Lusamba a șutat din vole din afara careului, dar mingea a trecut puţin pe lângă poarta apărată de Țicrea, iar în minutul 18, același jucător a trimis cu capul, din interiorul careului, după un corner de pe dreapta bătut de Brata, dar mingea a lovit transverasala porţii brăilenilor.

În minutul 27 Muntean a respins în față șutul lui Iosofache de la 13 m, iar din două pase mingea a ajuns la cealaltă poartă. Jurj a şutat din marginea careului, Ţicrea a respins în față, iar Olivier Lusamba, atent, a marcat în poarta goală, din 6 metri, 1-0 pentru Olimpia.

După marcarea golului, brăilenii au ieșit mai mult la joc și în minutul 40 Sorin Frunză aduce egalarea pentru Brăila cu un şut plasat de la 20 de metri. În minutul 42 brăilenii au întors rezultatul, după faultul în careu făcut de Brata asupra lui Iosofache, același Sorin Frunză a transformat fără probleme penalty-ul acordat de centralul Omar Cristian și s-a intrat la cabine la scorul de 2-1 pentru Dacia Unirea Brăila.

În minutul 48, gazdele au reușit să egaleze prin Sergiu Jurj, care a reluat la colţul scurt, pe sub portar, o centrare a lui Miholca, de pe partea dreaptă. În minutul 60 al meciului gazdele au preluat conducerea, după ce Olivier Lusamba a marcat din nou. La al cincilea corner în interval de câteva minute, toate bătute de Brata, Olivier Lusamba s-a înalţat de la 6 metri şi a trimis cu capul în plasă, 3-2 pentru Olimpia 2010 Satu Mare.

Brăilenii au avut șansa egalării în minutul 76, dar Alexandru Pop, singur la 10 metri, a trimis cu latul pe lângă poartă. În minutul 85 Al. Pop este bine găsit de o pasă venită de la Frunză şi a şutat în Villand, iar mingea a ricoşat în corner. Cornerul a rămas fără rezultat și meciul s-a terminat cu victoria gazdelor cu scorul de 3-2 (1-2).

FC Olimpia 2010 Satu Mare: Fl. Muntean – Duruş, Hlinca, Cr. Munteanu, Brata, Miholca, Rus, Villand, D. Muntean (cpt.), Lusamba, Jurj (min. 89 Cubaș). Antrenor: Zoltan Ritli.

Dacia Unirea Brăila: Ţicrea – Niţă, Ghiocel (min. 69 Banyoi), Covaciu, Frunză – Iosofache (min. 46 Olenic), C. Mihai, Puia (min. 46 Ed. Oprea), Roşu – Bucur, Al. Pop. Antrenor: Alin Pânzaru.

Rezultatele înregistrate în etapa a XVII-a din Liga a 2-a:

Sâmbătă, 11 noiembrie:

CS Baloteşti 2 – 0 Metaloglobus Bucureşti

CS Afumaţi 0 – 0 Chindia Târgovişte

FC Olimpia 2010 Satu Mare 3 – 2 Dacia Unirea Brăila

UTA Arad 1 – 2 ASA Târgu Mureş

Pandurii Târgu Jiu 1 – 1 Ripensia Timişoara

Ştiinţa Miroslava 0 – 1 Foresta Suceava

CS Mioveni 2 – 2 Sportul Snagov

Duminică, 12 noiembrie:

Dunărea Călăraşi – FC Argeş, ora 12:00

AFC Hermannstadt – Academica Clinceni, ora 14:00

ASU Politehnica Timişoara – Luceafărul Oradea, ora 14:00

Comentarii