Silviu Mares 25 octombrie 2017

Dacia Unirea Brăila a fost eliminată de Juventus București din Cupa României, după un joc slab, cu multe greșeli, de ambele părți. Bucureștenii antrenați de Marin Barbu s-au impus la Brăila cu 2-1, dar brăilenii au avut câteva șanse de a egala pe final.

Prima fază periculoasă de poartă a aparținut elevilor lui Alin Pânzaru, în minutul 2. Bucur a pasat în stânga lui Iosofache, acesta a centrat în careu, dar șutul său a fost blocat de Morariu. În minutul 11 Paul ioan a șutat din vole de la 18 metri, dar mingea a trecut peste poarta apărată de Stoian. Brăilenii au continuat să se apropie periculos de poarta oaspeților, dar fără a pune pericol.

În minutul 17 Florin Cazan a avut o incursiune pe partea dreaptă, a intrat în acreul brăilenilor și a pasat în centru la Liviu Băjenaru, care l-a învins pe Țicrea cu un șut de la 14 metri, în vinclul din dreapta portarului Daciei Unirea.

În minutul 18 brăilenii au inițiat o acțiune de atac, dar șutul din interiorul careului expediat de Bucur a fost reținut de portar.

În minutul 20 Țîră a pătruns în careul brăilenilor, dar șutul său a fost blocat. Acțiunea oaspeților a continuat și mingea a ajuns la Neacșu, care a șutat de la marginea careului peste poartă.

Meciul a intrat într-o perioadă moartă, cu multe erori ale jucătorilor care au pierdut foarte ușor multe mingii și în care niciuna dintre echipe nu a ajuns periculos în careul advers. În minutul 32 C. Mihai a centrat de pe partea stângă, mingea a ajuns în careu la Roșu, care a șutat în picioarele lui Carabela.

Juventus București a intrat în avantaj de un gol la pauză, deși nu au arătat că ar fi cu ceva superiori echipei brăilene, chiar dacă au experiența Ligii 1.

În minutul 48 Neacșu a interceptat o pasă greșită a fundașilor brăileni și a șutat de la marginea careului peste poartă. Brăilenii au încercat să pună presiune, având o posesie mai bună, dar acțiunile ofensive s-au oprit în zona careului. În minutul 60 Al. Pop a pătruns în careul oaspeților, a driblat un fundaș, dar a șutat de la 11 metri peste poartă. Un minut mai târziu Țîră a primit o minge în careu, dar șutul său de la 10 metri lateral dreapta, la colțul lung, a trecut puțin pe lângă poartă.

În minutu 70 Olimpiu Bucur a șutat din careu, dar portarul Stoiana  reușit să rețină. În minutul 73 Roșu a interceptat o minge la centrul terenului, a avansat spre poarta adversă, dar pasa s-a în adâncime pentru Pop nu a fost intuită de atacantul brăilenilor.

În minutul 74 Carabela a trimis o pasă în diagonală de pe dreapta, mingea a ajuns la 10 metri lateral stânga la Alexandru Zaharia care l-a învins cu un șut cu boltă pe portarul Țicrea, 0-2.

Brăilenii parcă s-au trezit din pumni și nu s-au împăcat cu înfrângerea. În minutul 83 Bucur a șutat de la 12 metri, dar portarul Stoian a reușit să respingă în lateral. Tot Bucur a recuperat, dar a intrat în unghi și faza s-a răcit. În minutul 84 Pop i-a pasat în dreapta lui Costel Roșu, acesta a centrat în forță în centrul careului, iar Andrei Banyoi a trimis în stânga portarului, 1-2.

Brăilenii, încurajați de cei aproximativ 500 de spectatori prezenți în tribune, au încercat să forțeze egalarea, dar oaspeții au știut să tragă de timp, iar jucătorii gazdelor s-au precipitat în atac și au greșit prea mult și n-au reușit să ducă meciul în prelungiri. În minutul 88 oaspeții puteau încheia definitiv conturile, dar șutul lui C. Petre a trecut pe lângă poarta apărată de Țicrea.

Dacia Unirea Brăila: Ţicrea – Gab. Niţă, L. Ivan, Stănciulescu, C. Mihai – C. Roşu, Covaciu, P. Ioan (min. 46 Puia; min. 82 Ciucureanu), Iosofache (min. 77 Banyoi) – Ol. Bucur, Al. Pop. Antrenor: Alin Pânzaru

Juventus București: R. Stoian – Val. Dima, Al. Benga, Ov. Morariu, Carabela – Fl. Cazan (min. 46 Al. Zaharia), Ivan Sesar, Bărbulescu, Rob. Neacşu (min. 57 Cip. Petre) – Băjenaru (min. 72 Măzărache, Căt. Ţîră. Antrenor: Marin Barbu.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii