Silviu Mares 10 iulie 2019
Dacia Unirea Brăila s-a înscris în Liga a 3-a i speră să obțină finanțare de la Consiliul Județean

Astăzi 10 iulie 2019, ACS Dacia Unirea Brăila a depus cererea oficială de înscriere în campionatul național Liga a 3-a ediția 2019-2020. Conducerea administrativă a clubului a anunțat că a fost depusă inclusiv garanția financiară în suma de 20.000 lei.

Într-un comunicat de presă al clubului se anunță intenția ca, din cauza calității precare a gazonului de pe stadionul Municipal, jocurile oficiale disputate acasă de echipa de seniori să se dispune pe stadionul „Alexandru Mihail” din orașul Însurăței, unde calitatea gazonului este excelentă. Cei din conducere au început demersurile necesare pentru a se putea omologa pentru Liga a 3-a stadionul din însurăței.

De asemenea, conform celor anunțate de conducerea clubului, pe stadionul Municipal vor activa toate celelalte grupe ale clubului pentru antrenamente și jocuri oficiale, precum și pentru antrenamentele echipei de seniori.

Totodată, se intenționează înscrierea unei echipe satelit (echipa a 2-a -tineret) plus echipa juniori A1, la nivelul Ligii a 4-a Braila pentru care s-au demarat deja formalitățile. Se intenționează ca aceste echipe să constituie o bază largă de selecție săptămânală pentru echipa de seniori, în condițiile în care echipa de seniori va fi nevoită să joace în fiecare etapă cu minim un jucător născut maxim în anul 1999 și doi jucători născuți maxim în anul 2000.

Conducerea clubului Dacia Unirea Brăila mai precizeză că în data de 20 iunie 2019 s-a depus un proiect de finanțare la Consiliul Județean, care se află încă în analiză.

Din informațiile de la această oră se pare că evaluarea va dura până spre finalul lunii iulie. În funcție de bugetul pe care îl vom avea la dispoziție se va stabili componența lotului de seniori, transferurile de jucători precum și obiectivul sezonului următor. Antrenorul Florentin Petre păstrează legătura cu jucătorii doriți în club.” se precizeză în comunicatul de presă al ACS Dacia Unirea Brăila.

Comentarii