Sâmbătă, 23 martie, în etapa a 26-a a Ligii a 2-a, Dacia Unirea Brăila va evolua în deplasare la Pandurii Tg. Jiu. După victoria din etapa trecută echipa lui Florentin Petre a părăsit ultimul loc în Liga a 2-a și speră să adune puncte și în această deplasare pe terenul unei echipe care deși se află pe locul 10 în clasament, deși în ultimele 5 etape a câștigat un singur punct. 

Florentin Petre are tot lotul valid, cu excepția portarului Iulian Moldoveanu suspendat pentru această etapă după ce în meciul cu CS Balotești a fost eliminat în minutele de prelungiri pentru două cartonașe galbene.

Dacia Unirea a pleacat vineri dimineaţă, la ora 9.00, spre Tg. Jiu, urmând ca în această seară să facă un antrenament uşor pe suprafaţa de joc pe care se va disputa meciul de sâmbătă.

Pentru că la Tg.Jiu va juca pe un teren cu gazon sintetic, miercuri şi joi, şedinţele de pregătire ale echipei brăilene s-au derulat pe terenul sintetic din Galaţi.

Dacia Unirea Brăila și Pandurii Tg. jiu s-au întâlnit de 3 ori în ultimii ani. În campionatul trecut ambele meciuri s-au terminat la egalitate, 3-3 la Tg. Jiu și 1-1 la Brăila. În turul acestei ediții de campionat Pandurii s-a impus pe Municipalul din Brăila cu 4-0.

Partida de la Tg. Jiu va fi arbitrată de Omuţ Marius din Satu Mare, ajutat de arbitrii asistenți Lucaci Cristian Nicolae și Despa Radu, ambii din Baia Mare. Omuț a mai arbitrat echipa brăileană de două ori, ambele meciuri pierdute în deplasările de la CS Botoșani, 1-5 în anul 2011 și la Ripensia Timișoara, 0-2 în decembrie 2018, în turul acestei ediții de campionat.

Programul meciurilor din etapa a 26-a:

Sâmbătă, 23 martie

Luceafărul Oradea – Aerostar Bacău, ora 11:00

CS Baloteşti – Ripensia Timişoara, ora 11:00

Pandurii Târgu Jiu – Dacia Unirea Brăila, ora 11:00

Metaloglobus Bucureşti – SSC Farul Constanţa, ora 11:00

Academica Clinceni – UTA Arad, ora 13:00

Duminică, 24 martie

Energeticianul – CS Mioveni, ora 11:00

Sportul Snagov – ACS Poli Timişoara, ora 13:00

Chindia Târgovişte – Daco-Getica Bucureşti, ora 15:30

ASU Politehnica Timişoara – Petrolul Ploieşti, ora 18:00

Universitatea Cluj – FC Argeş, ora 20:00