Silviu Mares 12 iulie 2017
Danaila readuce in atentie problema celor o mie de hectare date Galatiului in 2002
Danaila readuce in atentie problema celor o mie de hectare date Galatiului in 2002
Danaila readuce in atentie problema celor o mie de hectare date Galatiului in 2002

Președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă a adus în atenție o problemă arzătoare pentru Brăila, cea a celor 1000 de ha date Galațiului prin Hotărârea de Guvern 512/2002.

Dănăilă a spus că tema aeroportului la Brăila pare a nu mai fi de actualitate, iar Podul peste Dunăre s-a blocat în hățișul licitațiilor, iar tema celor 1000 de hectare ar trebui repusă în discuție, mai ales acum când Brăila dă premierul României. Acea hotărâre făcea referire la necesitatea construirii unor locuințe, dar astăzi suntem în situația în care cei de la Galați nu au construit locuințe decât pe o treime din suprafața respectivă, iar din anul 2003 autoritățile gălățene au închiriat circa 650 ha diverselor societăți comerciale pentru activități agricole, prin care Primăria Galați a încasat peste 1,5 milioane de euro.

În opinia lui Dănăilă terenul care a rămas neconstruit ar trebui să se reîntoarcă în administrarea municipiului sau a județului Brăila. Liderul PNL Brăila spune că în hotărârea de Guvern din 2002, la art. 1 alin (2), se prevedea ca sistemul de irigații de pe acel teren trebuia dezafectat, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Dănăilă le cere președintelui CJ Brăila și primarului municipiului Brăila să sesizeze Guvernului condus de brăileanul Mihai Tudose, faptul că Primăria Galați obține sume de bani de pe urma închirierii unui teren care a fost dat cu destinația de construcție de locuințe, dar este folosit pentru agricultură. Liberalul solicită ca suprafața de 650 ha să revină din nou în patrimoniul și administrarea Brăilei.

Declarații Alexandru Dănăilă pe această temă:

Comentarii