Silviu Mares 7 ianuarie 2019
Au distrus ornamentele de sărbători din parcul Monument

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03.00, în Parcul Monument, polițiștii locali brăileni au reținut doi minori, ambii în vârstă de 17 ani, care făceau scandal și își adresau cuvinte jignitoare.

Cei doi tineri au distrus, de asemenea, unul dintre ornamentele amplasate în rondou, mai exact un ren.

Tinerii au fost identificați și predați unui echipaj din cadrul Poliției Municipiului Brăila, în vederea continuării cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, celor doi polițiștii locali le-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 200 lei.

Comentarii