Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 11 martie 2019
De băut ce era nici nu a putut să sufle în etilotest

În cursul zilei de 9 marie a.c., la ora 16:40, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe raza localității Baldovinești, din comuna Vădeni.  

Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde l-au identificat pe un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din localitatea Baldovinești, care, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a tamponat un vehicul care era parcat pe marginea drumului.

În urma impactului au rezultat numai pagube materiale.

Din cauza stării vădite de ebrietate în care se afla, șoferul nu a reușit o suflare suficientă pentru testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Comentarii