Silviu Mares 22 octombrie 2017

Cuza Sport Brăila a început campionatul Ligii 1 de baschet masculin cu o victorie în deplasare, la ACS Agronomia 4Sports București. Brăilenii au câștigat cu 77-69 (20-19, 15-22, 28-13, 14-15) și au făcut un prim pas spre obiectivul propus în acest sezon, promovarea în Liga Națională.

Meciul din sala Agronomia a fost unul echilibrat, în care ambele echipe au condus pe tabela de marcaj, dar în cele din urmă victoria a revenit echipei antrenate de Cătălin Ștefănescu și Andrei Ciubotariu, care a și fost la conducere mai mult timp, 19 minute și 24 de secunde, față de 16 minute și 57 de secunde cât au fost în avantaj cei de la Agronomia. Echipa care a condus ostilitățile s-a schimbat de 6 ori în acest meci și de 5 ori cele două echipe s-au aflat la egalitate.

Primul sfert nu a început tocmai fericit pentru echipa brăileană și la jumătatea lui bucureștenii conduceau cu 13-7. Până la finalul sfertului 1 Cuza Sport a recuperat și a încheiat în avantaj de un punct, scor 19-20. În sfertul al doilea tot gazdele au avut un început mai bun și s-au distanțat la 33-25, după ce brăilenii au condus, scor 21-25. La pauza mare Agronomia a intrat cu un avans de 6 puncte, scor 41-35.

După pauza mare Cuza Sport a intrat mai determinată în teren și în primele cinci minute au întors rezultatul, scor 45-49, iar la finalul sfertului 3 aveau un avans de 9 puncte, scor 54-63, după ce au avut și 12 puncte avans, scor 51-63, cu 12 puncte consecutive marcate, de la 51-51.

La jumătatea ultimului sfert Cuza Sport Brăila a păstrat avantajul de 9 puncte, scor 60-69, iar la final s-au impus cu 69-77.

Pentru Cuza Sport au marcat: Alin Andrieș -17 puncte (4 coșuri de 3 puncte), Andrei Căpușan – 16 puncte, Ciprian Țelinoiu – 11 puncte (un coș de 3 puncte), Deallem Jackson -11 puncte (un coș de 3 puncte), Andrei Damian -10 puncte (două coșuri de 3 puncte),  Joshua Keyes -5 puncte, Dan Feraru -4 puncte, Florin Voiculeț -3 puncte. A mai jucat Șerban Bălan Halici.

Pentru Agronomia București au marcat: Tudor Fometescu -27 puncte (3×3 puncte), Nikola Lakic -15 (3×3 puncte), Cristian Chițu -8 (2×3 puncte), Sabin Cîrstoveanu -8, Șerban Preda -4, Cristian Cotoară -3 (1×3 puncte), radu Voinescu -2, Bacarius Dinkins -2.

Într-un alt meci jucat în prima etapă a grupei C din liga 1 la baschet masculin, Dinamo 2 București a câștigat în deplasare la CS Universitar Ploiești cu 119-52.

În etapa a 2-a, Cuza Sport Brăila va juca pe teren propriu cu SCMU Craiova 2, duminică, 29 octombrie.

 

Comentarii