Silviu Mares 9 decembrie 2017

În noaptea de joi spre vineri, 7 spre 8 decembrie a.c., la ora 00:00, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au depistat în trafic pe un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Chişcani, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 212, pe raza localităţii de domiciliu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,72mg/l, şi a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Comentarii