Depistat de politistii de la economic cu painea fara documente

by Silviu Mares | vineri, Mai 19, 2017
Depistat de politistii de la economic cu painea fara documente

Depistat de politistii de la economic cu painea fara documente

La data de 18 mai a.c., poliţiştii brăileni, au acţionat, în municipiu şi judeţ, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Cu această ocazie, poliţiştii au verificat 4 societăţi comerciale, au legitimat 25 de persoane, au oprit în trafic 43 de autovehicule şi au retras 3 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au constatat 54 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 19.000 de lei, dintre care 39 în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 13 la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 2 la alte acte normative.

Joi dimineață, la ora 9:30, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu cei de la poliția rutieră, l-au depistat în trafic, pe Şoseaua de Centură a municipiului Brăila, pe un brăilean, în vârstă de 50 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară produse de panificaţie, fără a deţine documente legale de provenienţă.

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar cele 100 de franzele pe care le transporta au fost confiscate şi predate unei societăţi de profil, în vederea valorificării.

Comentarii